12.2 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăSocialPoliția Capitalei înființează secții speciale pentru morți suspecte și agresiuni sexuale

Poliția Capitalei înființează secții speciale pentru morți suspecte și agresiuni sexuale

Radu Gavriș (foto), adjunctul Poliției Capitalei, a precizat că vor fi înființate următoarele noi secții: Biroul de Morţi Suspecte (care va cerceta și cazurile de malpraxis), Biroul de Agresiune Sexuală și serviciul Grupări Infracţionale Violente.

„Avem structuri noi înfiinţate în cadrul Serviciului Omoruri, un birou care se va ocupa de tot ceea ce înseamnă morţi suspecte la nivel central, adică centralizăm pentru a degreva celelalte secţii de această problematică, pentru că avem nevoie de oameni specializaţi care să efectueze tot ceea ce înseamnă cercetare la faţa locului cu cunoştinţe de medicină legală care să investigheze de la nivel central aceste fapte. (…) Uciderile din culpă, până nu de curând, erau la nivelul secţiilor de poliţie, ceea ce creau unele greutăţi în soluţionare, or pentru soluţionarea acestora fiind necesare cunoştinţe de medicină legală aprofundate, uneori chiar şi noţiuni generale de medicină, traumatologie“, a spus Radu Gavriş, printr-o declaraţie de presă.

El a adăugat că a fost înfiinţat şi Biroul de Agresiuni Sexuale, ce va activa ca structură nouă în cadrul Serviciului Omoruri al Poliţiei Capitalei și unde vor lucra 19 polițiști. Aici vor fi instrumentate toate cauzele ce vizează astfel de fapte cu autori necunoscuţi, în special împotriva minorilor.

„La Biroul de Agresiuni Sexuale din cadrul Serviciului Omoruri se doreşte o investigare centralizată a infracţiunilor la viaţa sexuală comise asupra minorilor. (…). Avem nevoie de acest lucru pentru a preîntâmpina ca astfel de persoane să comită fapte multe pe o perioadă lungă de timp. Este un concept preluat de la poliţiştii care s-au confruntat cu fenomene şi care au dezvoltat acest mod de lucru. Fără îndoială, pe lângă înfiinţarea acestui birou mai sunt necesare aplicaţii ce ţin de analiza informaţiilor şi de cercetarea la faţa locului, în special dezvoltarea capacităţilor criminalistice ale Poliţiei Capitalei“, a mai spus Radu Gavriş.

 

Grupările Infracționale Violente, anchetate de un nou serviciu

Reorganizarea Poliției Capitalei include și înfiinţarea Serviciului Grupări Infrac­ţionale Violente, care se va ocupa de două aspecte: judiciar şi economic şi violenţa stradală. „Un alt birou este Biroul Vătămări Corporale din Culpă. Secţiile de poliţie primesc sesizări, iar numărul acestora este în creştere cu privire la calitatea activităţilor profesionale în diferite domenii, fie că vorbim de accidente de muncă, de o îngrijire greşită a unui bolnav. Aceste lucruri sunt reclamate şi prezintă particularităţi care ţin de modul cum s-a desfăşurat acea profesie în cazul accidentelor de muncă sau modul cum s-a desfăşurat actul medical în cazul vătămărilor corporale din culpă produse ca urmare a neglijenţei medicale“, mai arată adjunctul Poliţiei ­Capitalei.

Cele mai citite

Împușcat mortal la o partidă de vânătoare de către fiul unui cunoscut om de afaceri

Fiul unui cunoscut om de afaceri din Iași a împușcat mortal un paznic la o partidă de vânătoare de vulpi. Victima a murit la...

70 de păsări din specii protejate, eliberate de polițiști. Erau ținute în captivitate și oferite spre vânzare

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul pentru Protecția Animalelor, împreună cu polițiștii de la Secția 18 și reprezentanți...

România învinge Cipru cu 3-0 în deplasare în Liga Națiunilor și conduce grupa din care face parte

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Ciprului cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, pe AEK Arena din Larnaca, în Grupa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă