21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSocialPNL, o nouă moțiune simplă pe Sănătate

PNL, o nouă moțiune simplă pe Sănătate

“Având în vedere că Biroul permanent a respins în şedinţa de săptămâna trecută depunerea moţiunii PNL invocând un titlu necorespunzător, revenim astăzi cu depunerea moţiunii pe Sănătate. Am schimbat şi titlul moţiunii, ca să nu mai deranjeze pe nimeni, care se intitulează ‘PSDragnea duce sănătatea în moarte clinică’. Sper ca de data aceasta să putem dezbate această moţiune, să vedem pădurea de copaci, să vedem că în timp ce noi nu găsim timp să dezbatem această moţiune se fac statele de plată pe luna anterioară şi cei de la Financiar nu ştiu cum să facă statele de plată, cu ce fel de sporuri, să vedem că medicii de familie sunt duşi la pierzanie, să vedem că lipsesc medicamentele din spitale, să vedem că se pierd finanţările pentru spitalele regionale, să vedem că mor oameni în spitale, 200 de decese sub gloriosul dumneavoastră mandat”, a declarat deputatul liberal Florin Roman.

El a adăugat că în sistemul de Sănătate există problemele cu adevărat importante asupra cărora trebuie să se aplece Parlamentul, pentru că oamenii se pregătesc de grevă generală deoarece regulamentul de sporuri “a generat haos”.

“Cine nu vrea să înţeleagă treaba asta să se uite că din pixul ministrului plafonul este de 29% la Spitalul Universitar, dar doamna Pintea merge în vacanţă cu doamna manager, la Pantelimon e 18%, în alte locuri sporurile sunt efectiv făcute din pix de doamna ministru”, a afirmat Roman.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis săptămâna trecută ca moţiunea simplă pe Sănătate, iniţiată de PNL, să fie retrimisă la grupul deputaţilor liberali pentru a fi refăcută.

“Moţiunea a fost retrimisă la grupul PNL pentru a fi refăcută. De ce? Titlul s-a adresat către doi miniştri – Sănătate şi Muncă, ori legislaţia spune foarte clar: o moţiune simplă este adresată către un singur ministru”, preciza atunci secretarul Camerei Georgian Pop.

Cele mai citite

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...

Ministerul cercetării și digitalizării a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare...
Ultima oră
Pe aceeași temă