20.6 C
București
sâmbătă, 4 iulie 2026
AcasăSocialPeste 30 de persoane evacuate de pe o secție a unui spital,...

LIVE UPDATE Peste 30 de persoane evacuate de pe o secție a unui spital, după o degajare de fum

UPDATE: Toţi pacienţii evacuaţi din SJU Târgu-Jiu din cauza degajărilor de fum de pe casa liftului s-au întors în saloane, nefiind înregistrate victime, a anunţat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mihaela Ţicleanu.

„La Spitalul Judeţean de Urgenţă a avut loc o degajare la liftul de serviciu de la etajul 2. 53 de pacienţi au fost evacuaţi din cauza fumului dens, niciunul dintre ei nu a păţit absolut nimic. În acest moment toţi pacienţii sunt înapoi pe secţiile spitalului. A fost vorba despre o defecţiune la unul dintre cablurile liftului de serviciu, iar pompierii vor stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului”, a spus Mihaela Ţicleanu, citată de Agerpres.

Ea a adăugat că liftul va rămâne sigilat şi nu va fi folosit până când o echipă tehnică nu va veni să îl repare.

„Liftul a fost modernizat în anul 2015 şi are toate autorizaţiile la zi. Va fi reautorizat la sfârşitul lunii octombrie a acestui an. Autorizaţia se dă de CNCIR Craiova o dată pe an. Liftul va fi sigilat şi nu va mai funcţiona până când nu vine echipa tehnică sa verifice şi să repare”, a mai spus Mihaela Ţicleanu.

Peste 30 de pacienţi ai secţiei Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au fost evacuaţi, după ce au fost semnalate degajări de fum pe casa liftului, pompierii fiind la faţa locului, au informat reprezentanţii ISU Gorj.

„Sunt degajări de fum pe casa liftului. Sunt evacuate 33 de persoane de la secţia Chirurgie”, au transmis cei de la ISU Gorj. 

Citește și:

VIDEO: Incendiu la Therme București. Intervin pompierii

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

UE pregătește schimbarea regulilor de licitație. Bruxelles vrea să protejeze industria europeană

Comisarul european pentru industrie, Stéphane Séjourné, a anunțat sâmbătă că va propune în luna septembrie o reformă a procedurilor de licitație din Uniunea Europeană.Măsura...

Destinația atrage turistul. Felul în care o trăiește construiește încrederea într-un brand Într-o industrie în care aproape orice destinație poate fi găsită

O destinație spectaculoasă poate atrage atenția și poate genera prima rezervare. Imaginile, povestea locului și promisiunea unei experiențe diferite îl determină pe turist să...

Trump și Netanyahu vor avea o întâlnire în SUA. Discuțiile despre Iran, pe agenda liderilor

Premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele american Donald Trump au convenit să se întâlnească în perioada următoare în Statele Unite, în urma unei convorbiri...
Ultima oră
Pe aceeași temă