22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSocialPescador turcesc surprins la braconat în Marea Neagră, urmărit cu focuri de...

Pescador turcesc surprins la braconat în Marea Neagră, urmărit cu focuri de armă Poliţie

Nava MAI 1104 din cadrul Grupului de Nave Constanţa, aflată în misiune de supraveghere şi patrulare pe Marea Neagră, a identificat miercuri, la ora 07.00, la aproximativ 50 de mile marine est de localitatea Constanţa, o ambarcaţiune suspectă că desfăşoarăactivităţi de pescuit ilegal în Zona Economică Exclusivă a României.

Nava a fost observată de lucrătorii SCOMAR (Sistemului Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului de la Marea Neagră).
Ambarcaţiunea a fost identificată ca fiind un pescador, sub pavilion Turcia.

În urma somaţiilor poliţiştilor de frontieră pentru a permite operaţiunea de abordaj şi control conform procedurilor legale, pescadorul şi-a mărit viteza de deplasare, încercând să se îndepărteze de nava autorităţilor române.

Nava Poliţiei de Frontieră a pornit în urmărirea navei suspecte, folosindu-se mijloacele legale de stabilire a legăturii cu pescadorul turcesc: luminoase, acustice şi semnale radio, urmate de somaţii conform legii, însă membrii de echipaj au refuzat în continuare să se conformeze.

Echipajul poliției de frontieră a folosit gradual armamentul de la bordul navei P.F.R., în conformitate cu prevederile legale în vigoare, excutându-se serii de focuri de avertisment.

Totodată, în conformitate cu prevederile Memorandumului Forumului de Cooperare la Marea Neagră, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au informat autorităţile de frontieră din R. Bulgaria şi R. Turcia despre activitatea în curs.

În continuare, se desfășoară misiuni specifice în vederea documentării întregii activități a pescadorului turcesc.
Acţiunea este în derulare, vom reveni cu detalii.

Cele mai citite

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

VIDEO. Real Madrid, campioană pentru a 36-a oară în La Liga

Real Madrid a cucerit titlul în La Liga în mod matematic, după ce a obținut o victorie zdrobitoare împotriva echipei Cadiz, cu scorul de...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...
Ultima oră
Pe aceeași temă