Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

''Pădurea Magică a Dinozaurilor'', expoziţie cu rol educativ la Dino Parc Râşnov

O expoziţie inedită cu rol educativ, care are ca tematică principală protejarea pădurii şi a mediului înconjurător, denumită ''Pădurea Magică a Dinozaurilor'', va fi deschisă, începând din 25 aprilie, la Dino Parc Râşnov.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 24.04.2018 - 13:42

Expoziţia, bazată pe speciile de arbori prezente în parc, are ca tematică principală protejarea pădurii şi educarea celor mici cu privire la importanţa arborilor în cadrul ecosistemului şi în viaţa noastră, potrivit unui comunicat de presă transmis de Agerpres de Dino Parc Râşnov.

''Această expoziţie are la bază dragostea noastră pentru pădure şi grija pentru conservarea acesteia. Ne dorim ca vizitatorii noştri, în special cei mici, să ajungă să protejeze natura şi pădurea şi să înveţe să recunoască 10 specii diferite de arbori, în funcţie de scoarţă, frunze, fructe şi alte caracteristici'', a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc, citat în comunicatul de presă.

Expoziţia se desfăşoară în interiorul Dino Parc şi aduce în atenţia publicului zece arbori din specii diferite, transformaţi în personaje de basm şi personalizaţi cu nume sugestive, pentru ca informaţiile să ajungă într-un mod prietenos şi accesibil la micuţii vizitatori. Fiecare arbore are în spate o poveste interesantă, spusă într-un limbaj atractiv pentru copii, împreună cu informaţii atractive despre durata de viaţă, dezvoltare, evoluţie şi utilizări practice.

Cei zece arbori sunt personificaţi cu ajutorul numelor de basm alese, cum ar fi Voinicul din Deal, Cavalerul Neînfricat sau Năzdrăvanul Pădurii, dar şi prin intermediul accesoriilor personalizate pentru fiecare în parte, de la feţe expresive la pălării, ochelari, braţe ş.a.m.d.

''Ne-am gândit la toate aceste accesorii haioase pentru a atrage copiii către panourile descriptive plasate lângă fiecare arbore din cadrul expoziţiei şi pentru a le stârni interesul celor mici pentru a învăţa despre natură şi importanţa protejării acesteia. Pentru a înţelege cât mai bine acest lucru, copiii vor trebui să citească poveştile magice ale arborilor'', a adăugat Adrian Apostu.

Dino Parc se află în imediata apropiere a Cetăţii Râşnov, pe un traseu impresionant cu 55 de dinozauri, în mărime naturală, atestaţi ştiinţific. Parcul dispune de locuri de joacă pentru copii, căsuţe în arbori, un cinematograf 9D, traseu de aventură, labirint laser, expoziţii unicat şi multe zone interactive, menţionează documentul citat.

Comentarii

loading...