12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialNeversea 2023. Zeci de persoane prinse cu droguri, alte sute au avut...

Neversea 2023. Zeci de persoane prinse cu droguri, alte sute au avut nevoie de îngrijiri medicale

Cincizeci de persoane au fost oprite să intre la Festivalul Neversea, care a avut loc în perioada 6 – 9 iulie pe o plajă din Constanţa, deoarece avea droguri asupra lor. De asemenea, în cele patru zile de festival peste 460 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar zece dintre acestea au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare.

Gruparea Mobilă de Jandarmi “Tomis” Constanţa a anunţat luni, că acţiunile efectivelor Ministerului Afacerilor Interne s-au concentrat pe identificarea persoanelor care au desfăşurat activităţi ilegale, inclusiv a celor care deţineau sau au încercat să vândă substanţe interzise. 

Astfel, atât în zona festivalul Neversea, dar şi în apropierea acestuia, jandarmii, poliţiştii şi pompierii constănţeni au dat un 145 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 50 amenzi în valoare totală de 105.705 lei şi 25 avertismente.

Astfel, 29 sancţiuni au fost acordate pentru nerespectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor (22 avertismente şi 7 amenzi în valoare de 26.500 lei);  38 sancţiuni au fost la regimul rutier (1 avertisment şi 37 amenzi în valoare de 26.105 lei); patru sancţiuni în valoare de 8.000 de lei pentru nerespectarea procedurilor de operare a aeronavelor fără pilot la bord; 69 sancţiuni pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice (2 avertismente şi 67 amenzi în valoare de 25.600 lei); patru sancţiuni pentru încălcarea prevederilor privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, în valoare de 14.000 de lei; o sancţiune pentru nerespectarea normelor privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în valoare de 500 de lei.

“În ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 50 persoane, identificate având asupra lor substanţe interzise la deţinere.

Acţiunile de prevenire şi combatere nu au avut loc doar în zona de desfăşurare, activitatea forţelor de ordine fiind concentrată şi pe străzile, parcările, restauratele şi barurile din zona apropiată locului  de desfăşurare a festivalului, astfel, un număr de 247 de persoane au fost testate cu etilometru, cinci teste fiind pozitive, iar un număr de 85 de persoane au fost testate cu drug-test, trei teste fiind pozitive”, a transmis Gruparea Mobilă de Jandarmi.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au acţionat proactiv şi la nivel naţional, inclusiv în gări şi autogări care aveau legături directe cu municipiul Constanţa.

De asemenea, echipajele implicate în acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi de prim-ajutor din cadrul ISU Dobrogea şi Serviciului de Ambulanţă Constanţa au acordat îngrijiri medicale pentru 461 de participanţi la festival. Astfel, 142 dintre aceştia suferiseră zgârieturi, contuzii, iar alte 319 cazuri suferiseră afecţiuni medicale diverse, printre care lipotimie, stări febrile, cefalee, cădere de la acelaşi nivel, hipertensiune arterială.  Totodată, zece persoane au avut nevoie de investigaţii suplimentare şi au fost transportate la spital. 

Festivalul Neversea a avut loc în perioada 6 – 9 iulie pe o plajă din Constanţa. 

Potrivit organizatorilor, 277.000 de fani au fost prezenţi în cele patru zile ale festivalului.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă