19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialMinistrul Educației, Monica Anisie: "Nu mai înţeleg nimic din tot ce se...

Ministrul Educației, Monica Anisie: “Nu mai înţeleg nimic din tot ce se întâmplă în jurul meu”

”Nu mai înţeleg nimic din tot ce se întâmplă în jurul meu! Orice intenţie bună este interpretată de toţi cei fără de greşeală! Oameni de bine, nu am ce zice! Toată lumea critică, nimeni nu vine cu soluţii! Aştept soluţii, dacă au!”, a scris ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, într-o postare pe contul ei de Facebook.

Una dintre declarațiile publice care au produs deruta ministrului Monica Anisie a fost, se pare, cea a medicului Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, care a criticat aplicarea “nediscriminatorie” a celor trei scenarii de începere a anului școlar (verde – galben – roșu), aplicare care, în opinia lui Alexandru Rafila, “nu este cea mai fericită”.

Postarea de pe Facebook a ministrului Monica Anisie a avut un mare succes, beneficiind de multe redistribuiri pe rețeua de socializare și de foarte multe răspunsuri.

Unele dintre aceste replici au fost însă acide la adresa ministrului Educației, anumite persoane îndemnând-o pe Monica Anisie să-și dea demisia, pentru a veni un ministru nou, care să înțelegă ceea ce se întâmplă. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă