18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialMinisterul Educației le spune „nem tudom“ elevilor români

Ministerul Educației le spune „nem tudom“ elevilor români

În anul școlar trecut, 2017-2018, au fost finanțate din bugetul Ministerului Educației Naționale (MEN) mai multe concursuri pentru elevi în limba maghiară decât cele în limba română.

Lista concursurilor școlare cu finanțare de la MEN a fost aprobată printr-un ordin de ministru semnat de fostul șef al Învățământului românesc Liviu Marian Pop. Dar situația nu este una excepțională. De ani buni, Ministerul Educației dă mai mulți bani pentru concursuri școlare în limba maghiară.

Coincidență sau nu, de mai bine de zece ani, funcția de secretar de stat pe învățământ în limbile minorităților este ocupată de persoane de naționalitate sau etnie maghiară. Până acum aproximativ un an, funcția menționată a fost ocupată de András György Király, care a fost înlocuit de Irina Elisabeta Kovács, de naționalitate maghiară, după cum se menționează și în CV-ul său de pe site-ul MEN.

Nu mai puțin de șase olimpiade școlare în limba maghiară au fost aprobate de Ministerul Educației din România. La acestea se adaugă peste 15 concursuri școlare în limba maghiară, finanțate tot de minister.

Din lista aprobată de minister pentru concursuri școlare în limba maternă (în total 13 concursuri), zece sunt în maghiară, unul în limba rromani, unul în turcă și altul destinat poeziilor în limba rusă. Ba, mai mult, singurele două concursuri de matematică finanțate de Ministerul Educației sunt în limba maghiară.

De asemenea, mai primesc finanțare din bugetul Ministerului Educației un concurs de interpretare de cântece populare și două concursuri interdisciplinare, tot în limba maghiară.

 

Fostul ministru spune că nici usturoi n-a mâncat…

 Fostul ministru Liviu Marian Pop spune că MEN stabilește doar metodologia prin care se poate aplica pentru obținerea finanțării în vederea organizării concursurilor școlare, dar restul depinde de școli și de inspectorate.

„Nu am făcut o analiză în acest sens, să spun care concursuri sunt mai multe (în limba română sau în maghiară – n.red.), și nici o comparație în ceea ce privește finanțarea, care concurs a solicitat o mai mare finanțare. Propunerile vin de la inspectoratele școlare județene. Știu doar că acest cadru pentru aplicare a fost unul mai bun în acest an față de cei precedenți. Ministerul nu stabilește decât metodologia. Sunt județe în care s-au organizat foarte puține concursuri și altele în care s-au organizat mai multe. Cadrele didactice și inspectoratele trebuie să se implice mai mult. Știu că finanțarea a fost mai mare anul acesta, comparativ cu cele de până acum, și sper ca la anul să fie și mai mare”, ne-a declarat Liviu Pop.

Potrivit Ministerului Educației, bugetul pentru finanțarea olimpiadelor și concursurilor școlare a fost de șase milioane de lei anul acesta. Am încercat să contactăm telefonic secretarul de stat pe învățământ în limbile minorităților, dar secretara acestuia ne-a precizat că Irina Elisabeta Kovács se află într-o ședință cu ministrul Valentin Popa. Și nici ulterior nu a putut fi contactată.

 

Elevii nu trebuie să plătească taxă sau să cumpere cărți

 Potrivit Ordinului Ministrului Educației, este ilegal ca elevii să plătească taxe de participare sau să cumpere materiale didactice pentru olimpiadele și concursurile școlare. “Pentru organizarea și desfășurarea competițiilor școlare aprobate prin prezentul ordin se interzice perceperea de taxe de participare sau solicitarea altor contribuții financiare (de exemplu: achiziționarea de cărți, reviste etc.) din partea părinților/elevilor”, se arată în Ordinul Ministerului Educației publicat în Monitorul Oficial.

Tot MEN aprobă și desfășurarea concursurilor școlare cu altă finanțare decât cea de la bugetul de stat. Și în cazul acestora este interzisă perceperea taxelor de la elevi. “În unitățile de învățământ preuniversitar de stat este interzisă organizarea și desfășurarea de competiții și concursuri școlare cu taxă sau pentru care se solicită din partea părinților/elevilor orice fel de contribuție financiară (de exemplu: achiziționarea de cărți, reviste etc.)”, se mai arată în același document.   

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Peste 200 de locuri de muncă pentru români oferite de angajatorii europeni

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) a transmis o veste îmbucurătoare pentru cei în căutare de oportunități de angajare, informând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă