10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialMii de pelerini, așteptați la Șumuleu Ciuc

Mii de pelerini, așteptați la Șumuleu Ciuc

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi astăzi, la sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, pentru a participa la pelerinajul de Rusaliile Catolice, considerat a fi cel mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est.

Mulţi dintre pelerini au pornit pe jos de la distanţe foarte mari, alţii au folosit bicicleta, trenul, autobuzele sau maşinile personale, pentru a ajunge la Şumuleu Ciuc, acolo unde va avea loc liturghia festivă din sâmbăta Rusaliilor.

Este pentru prima dată, în ultimii doi ani, când procesiunea se desfăşoară fără restricţiile impuse de pandemia de COVID-19, autorităţile preconizând că numărul pelerinilor va fi de câteva sute de mii, mai mare decât de obicei, întrucât oamenii îşi doresc să revină aici pentru a se ruga Fecioarei Maria.

În acest an, aproximativ două mii de pelerini din Ungaria au sosit la Miercurea Ciuc cu un tren special, pus la dispoziţie cu această ocazie de căile ferate maghiare şi a cărui circulaţie a fost oprită în ultimii doi ani, din cauza pandemiei, scrie Agerpres.

De asemenea, peste 200 de persoane au venit la Şumuleu Ciuc călare, pelerinajul ecvestru ajungând la a cincea ediţie şi la el alăturându-se, la fel ca şi anul trecut, secretarul de stat pentru politici naţionale din Guvernul Ungariei, Potápi Árpád János.

Acesta a adus cu el, la Şumuleu Ciuc, aşa cum a făcut şi în 2021, panglici cu rugăciunile celor care, din diferite motive, nu au putut veni la pelerinaj.

Obiceiul a fost instituit în anul 2020, când evenimentul a fost anulat şi comunităţile de maghiari au trimis la locul pelerinajului, în acest fel, rugăciunile şi dorinţele lor către Fecioara Maria.

Toţi cei care merg pe jos către Şumuleu spun că nu simt greutatea drumului, pentru că Fecioara Maria îi întăreşte şi în călăuzeşte în cele mai dificile momente.

În timpul vizitei sale în România, Papa Francisc a oficiat Sfânta Liturghie la Șumuleu Ciuc.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!



Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă