10.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSocialMaramureș: Fetiță de 5 ani, găsită moartă

Maramureș: Fetiță de 5 ani, găsită moartă

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că trupul neînsufleţit al fetiţei a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei.

”Tatăl unei fetiţe de 5 ani din Baia Mare a sesizat la Poliţie, luni în jurul orei 23.30, că fetiţa sa a dispărut de acasă în jurul orei 15. Fetiţa a fost găsită decedată în cursul nopţii pe strada Electrolizei din Baia Mare, iar cadavrul a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările în acest caz se desfăşoară sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş”, a spus Meteş.

Surse din cadrul anchetei au declarat că, din primele cercetări, rezultă că fetiţa ar fi fost ucisă.

”Se audiază membrii ai familiei, persoane din anturajul acestora, vecini”, au spus sursele citate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă