17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialMaramureş: Cascada Măgura, descoperită recent, va fi introdusă în circuitul turistic

Maramureş: Cascada Măgura, descoperită recent, va fi introdusă în circuitul turistic

“Cascada Măgura aşa cum a fost botezată de localnici va deveni obiectiv turistic de interes judeţean şi urmează a fi introdusă în circuitul turistic local. (…) Intenţia noastră imediată e să amenajăm locul din vecinătatea obiectivului ca să corespundă unui turism modern. Turiştii au deja acces pe cale auto până în apropiere de cascadă, iar de aici mai departe avem în gestiune două trasee montane marcate pentru cei care intenţionează să-şi continue urcuşul pe munte”, a spus Şteţcu.

Potrivit acestuia, în ultimii zece ani, agroturismul rural s-a dezvoltat constant, iar parcurile naturale şi naţionale situate în apropierea localităţii Moisei sunt vizitate de turişti români şi străini.

“Avem de la un an la altul mai multe pensiuni, semn că e o mică afacere locală care începe să prospere. Parcul Natural Munţii Maramureşului, cât şi Parcul Naţional Pietrosul Rodnei atrag anual sute de turişti. Ne vom concentra pe promovarea turismului local, a principalelor obiective, cât şi pe întreţinerea unei infrastructuri adecvate care să vină în sprijinul turiştilor. Turismul rural poate avea o contribuţie însemnată la bugetul local, fireşte dacă avem şi condiţii bune”, a precizat Toader Şteţcu.

Pe raza comunei Moisei se mai află Rezervaţia Naturală “Izvorul Bătrâna”, Mănăstirea Moisei şi Monumentul Eroilor căzuţi în cel de al Doilea Război Mondial

O altă cascadă înaltă de aproape 100 de metri, Cascada Cailor, poate fi vizitată de turişti în Parcul Naţional Pietrosul Rodnei, din vecinătatea oraşului maramureşean Borşa.

Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă