20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSocialJustițieZece suspecţi de trafic şi deţinere de droguri, arestați preventiv în Neamț

Zece suspecţi de trafic şi deţinere de droguri, arestați preventiv în Neamț

Zece suspecţi de trafic şi deţinere de droguri au fost arestaţi preventiv, pentru 30 zile, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în apel la Curtea de Apel Bacău. Iniţial, cei zece au fost reţinuţi pentru 24 ore, de procurorii DIICOT Neamţ, în timp ce o altă persoană a fost pusă sub control judiciar pentru 60 zile.

Peste 40 persoane au fost conduse marţi, la audieri, la sediul DIICOT Neamţ, în urma percheziţiilor efectuate la Piatra-Neamţ la persoane suspecte de trafic şi deţinere de droguri.

„Din cercetări s-a reţinut faptul că, în perioada septembrie 2022 – mai 2023, persoanele bănuite ar fi comercializat, în mod repetat, consumatorilor din municipiul Piatra-Neamţ şi a localităţilor limitrofe, droguri de risc, de mare risc, precum şi substanţe cu efect psihoactiv. Astfel, persoanele bănuite ar fi comercializat etnobotanice, cu 50 de lei/gram, droguri de risc şi mare risc, canabis, cu 80 de lei/gram şi eutylone”, au precizat anchetatorii.

În urma a 15 percheziţii domiciliare au fost depistate şi ridicate aproximativ un kilogram de substanţă vegetală, un kilogram de substanţă pulverulentă albă, 50 de ţigarete confecţionate artizanal care conţin substanţe psihoactive, 20 de grindere şi 5 cântare de precizie.

De asemenea, au fost descoperite şi ridicate mai multe pipete, solvenţi utilizaţi la prepararea substanţelor cu efect psihoactiv, 18 telefoane mobile, cartele SIM, un sistem de supraveghere audio-video, 14.340 de lei, 1.300 de euro şi 80 de lire.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, luptătorii din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Neamţ şi jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ şi Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

COMUNICAT DE PRESĂ „SPITALUL FOIȘOR” DESPRE STAREA PACIENTULUI FLORIN PIERSIC

Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineața de 11.05.2024, arată o îmbunătățire a valorilor/indicatorilor biologici și o ameliorare a stării generale. A început procesul...

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, în urma unei plângeri depuse de un membru al echipei de...

Accident la trecere la nivel cu calea ferară dintre Avrig-Făgăraș

București, 11 mai 2024 Astăzi, 11 mai 2024, în jurul orei 08:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, șoferul unui autovehicul...
Ultima oră
Pe aceeași temă