10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSocialJustițieDIICOT anunţă că a înregistrat 74 de dosare penale pentru droguri la Saga

DIICOT anunţă că a înregistrat 74 de dosare penale pentru droguri la Saga

DIICOT a anunţat joi că a înregistrat 74 de dosare penale în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri şi deţinerea de droguri pentru consum propriu, fapte reţinute în sarcina unor persoane care au participat la festivalul Saga din Capitală.

“Urmare a interesului manifestat de către reprezentanţii mass-media cu privire la evenimentele derulate în cadrul unui festival care a avut loc în municipiul Bucureşti, în perioada 3 – 5 iunie 2022, Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul DIICOT este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele. Pe rolul DIICOT – Structura centrală au fost înregistrate, până în prezent, un număr de 74 cauze penale, dintre care 70 la data de 09.06.2022, constituite ca urmare a înaintării proceselor – verbale de constatare întocmite de către organele cu atribuţii de asigurare şi menţinere a ordinii publice cu ocazia activităţilor desfăşurate de acestea în contextul festivalului menţionat mai sus. Actele de constatare au vizat comiterea infracţiunii de deţinerea de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu”, transmite DIICOT într-un comunicat de presă.

DIICOT mai spune că efectuează urmărirea penală în aceste cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc/trafic de droguri de mare risc şi deţinerea de droguri de risc/de mare risc pentru consum propriu.

Procurorii arată că substanţele identificate şi ridicate cu ocazia constatării infracţiunilor urmează a fi trimise laboratoarelor de analiză şi profil al drogurilor.

Un tânăr de 25 de ani, originar din Republica Moldova, care a participat la Saga Festival din Bucureşti, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 4 iunie, din cauza unui stop cardio respirator provocat de consumul de droguri. Tânărul a ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon în şoc cardio-respirator şi a fost declarat decedat.

Alţi tineri participanţi la festival au ajuns la spital, după ce au consumat droguri.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Șeful Lufthansa își exprimă frustrarea în legătură cu problemele Boeing

Întârzierile de livrare a avioanelor de la Boeing sunt „extrem de enervante” și costă Lufthansa foarte mulți bani, dar constructorul american de avioane ar...

Simona Halep și-a aflat adversara de la turneul Trophee Clarins

Simona Halep va debuta la turneul de categorie WTA 125 Trophee Clarins de la Paris împotriva americancei Mccartney Kessler, jucătoare care în acest moment...

Cutremur puternic în apropierea graniței dintre Mexic și Guatemala

Un cutremur cu magnitudinea 6,4 s-a produs duminică dimineață în apropierea coastei statului mexican Chiapas, a anunțat Institutul Geologic al Statelor Unite, potrivit Reuters. Cutremurul...
Ultima oră
Pe aceeași temă