24.8 C
București
joi, 12 septembrie 2024
AcasăSocialImpactul pandemiei asupra emoțiilor și finanțelor românilor - studiu

Impactul pandemiei asupra emoțiilor și finanțelor românilor – studiu

Pandemia a schimbat multe reguli, iar românii încearcă să pună bani deoparte, iar din cauza restricțiilor oamenii sunt tot mai furioși, o arată un studiu Reveal Marketing Research.

Astfel, românii se plasează, în luna octombrie, într-un moment de furie (cu 5% mai crescut față de luna precedentă), succedat de neliniște și îngrijorare – tradusă prin prisma problemelor din contextul actual, respectiv noul val al pandemiei și a nesiguranței legată de viitor.

Satisfacția față de diverse aspecte ale vieții. Octombrie 2020 – Octombrie 2021 

Comparativ cu octombrie 2020, iese în evidență în primul rând mulțumirea față de nivelul de dezvoltare personală (creștere de aproape 10%) și mulțumirea față de starea de spirit (creștere de aproape 5%).

 După aproape doi ani de încercări grele, românii investesc în ei înșiși prin produse/servicii care să le deservească această nevoie. La nivel național, comparativ cu luna precedentă, satisfacția față de carieră se menține în aceiași parametri. În schimb, satisfacția față de venituri a scăzut de la 64% la 56%. Cei mai multumiți de carieră și de venituri sunt și în această lună tinerii profesioniști. 

Relațiile sociale ocupă în continuare primul loc

Relațiile sociale se află în continuare pe primul loc în motivațiile românilor și înregistrează procente mai ridicate (41%) față de septembrie 2021 (38%). Scade în importanță teritoriul depășirii obstacolelor (scădere de aproape 5%). Nu sunt înregistrate diferențe majore între octombrie 2020 și octombrie 2021 – observându-se doar o creștere a importanței relațiilor sociale.  

După doi ani de pandemie, în care schimbările legate de restricții au fost la ordinea zilei, românii preferă să se concentreze în continuare pe relațiile lor sociale în detrimentul obstacolelor care le-ar putea iesi în cale.

Economii 

Românii economisesc mai puțin în această lună, comparativ cu luna trecută, dar și cu octombrie 2020. Comportamentele de consum ale românilor se modifică în această lună prin prisma cheltuielilor, acestea scăzând (comparativ cu sept 2021 și oct 2020) pentru majoritatea categoriilor de produse (chiar și cele de bază). Cu toate acestea românii investesc în continuare în dezvoltarea lor personală. 

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Guvernul deschide robinetul: 573 milioane de lei, direcționate către Transporturi prin PNRR

INS: Investiţiile nete în economie au depășit în primul semestru 80 de miliarde lei În cadrul unei conferinţe de presă, susţinute la Palatul Victoria, purtătorul...

Exclusiv Sebastian Ghiță a plătit avocaților Micu și Zarafiu un milion de euro doar pe o instanță, legătura cu dosarul Hideg și Black Cube...

Avocații care îl reprezintă pe Sebastian Ghiță iau peste un milion de euro pe instanță. Este vorba de avocații Bogdan Micu și frații Zarafiu....

Rusia și China și-ar uni forțele dacă ar fi amenințate de SUA

Rusia a declarat miercuri că parteneriatul său cu China nu este îndreptat împotriva unor terţe ţări, dar că cele două puteri ar putea să-şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă