13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialIaşi: Victimele accidentului din Blăgeşti, la Terapie Intensivă

Iaşi: Victimele accidentului din Blăgeşti, la Terapie Intensivă

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, prof. Diana Cimpoeşu, a declarat pentru Agerpres că cele trei persoane care au fost rănite în accident, printre care un poliţist şi o poliţistă, se află la terapie intensivă. Conform declaraţiilor medicului, în cea mai gravă stare se află poliţistul, un bărbat în vârstă de 44 de ani, acesta având şi fracturi la nivelul toracelui.

“Au fost operaţi toţi trei azi noapte, pentru fracturile de femur. Poliţiştii sunt internaţi la Terapie Intensivă. Vor mai fi operaţi peste câteva zile. Acum necesită terapie intensivă şi sunt monitorizaţi, ei fiind consultaţi de medici de la toate specializările”, a declarat Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi.

Reamintim că trei persoane au fost rănite, printre care doi poliţişti, într-un accident produs marţi seară între o autospecială de poliţie şi un autoturism pe DN28A Târgu Frumos – Paşcani, în zona localităţii Blăgeşti.

Potrivit unui comunicat remis de IGPR, doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani, aflaţi în misiune pentru căutarea unei fete de 3 ani dispărute, s-au angajat în efectuarea unei depăşiri, într-o zonă unde aceasta era interzisă, lovind frontal un alt autoturism.

IGPR precizează că autospeciala de poliţie avea în funcţiune semnalele luminoase şi acustice.

Şoferii nu au putut fi testaţi alcoolscopic.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă