17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialGorj: Instructorul de rafting care s-a înecat în Jiu nu avea contract...

Gorj: Instructorul de rafting care s-a înecat în Jiu nu avea contract de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj început verificările în urma accidentului la rafting, după ce instructorul Arthur Manea, în vârstă de 42 de ani, din Bucureşti, a murit, stabilindu-se că acesta nu era angajat cu forme legale şi nici nu avea contract cu organizatorii evenimentului din Defileul Jiului.

“Nu figurează în baza de date a Inspecţiei Muncii cu contract individual de muncă, încheiat cu asociaţia respectivă, care a organizat evenimentul. Este în desfăşurare cercetarea evenimentului”, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, Neli Matei, purtătorul de cuvânt al ITM Gorj.

De altfel, Arthur Manea nu figurează nici pe site-ul Federaţiei Internaţionale de Rafting, ca ghid acreditat să însoţească turiştii în cursele de rafting.

Accidentul a avut loc sâmbătă, în Defileul Jiului, în zona Lainici, când barca în care se aflau nouă persoane, între care şi bărbatul de 42 de ani, s-a răsturnat, în timp ce făceau rafting.

În barcă se aflau şapte turişti şi doi ghizi. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, fiind audiate mai multe persoane. Martorii spun că instructorul s-a lovit la cap de o stâncă, în încercarea de a împinge un turist în barcă. Medicii legişti susţin că bărbatul a murit înecat.

Cele mai citite

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă