Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Gălățeanul care a pierdut pariul cu Dragnea a plecat definitiv din România

Bogdan Lungu, cel care a pierdut pariul cu Liviu Dragnea, în urma căruia i-a dat o navetă de bere liderului PSD luni la sediul partidului din Kiseleff, a plecat în Statele Unite "aproape" definitiv, relatează Mediafax.

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 12.05.2018 - 15:49

În postare Bogdan Lungu are scris mesajul "Aşa cum am spus...am plecat! Mândru că sunt Român!", însoţită e o fotografie în care acesta apare în faţa Empire State Building din New York, ţinând deaspura capului un drapel României.


În comentariile postării, gălăţeanul este întrebat dacă a părăsit definitiv România, iar replica sa este: "Aproape." Altcineva îi provoacă, spunându-i "pariu pe o naveta de bere ca te întorci anul viitor, în vara?", iar Bogdan Lungu îi răspunde "Bun pariu!Pariu că nu revin?!".

Gălăţeanul Bogdan Lungu a mers luni la sediul PSD cu o ladă de bere, după ce a pariat pe Facebook, la o postare a liderului PSD, că cel care scrie mesajele nu este Liviu Dragnea. A mizat pe o navetă de bere pe care o va da în cazul în care apare un selfie făcut de Liviu Dragnea în trafic, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior.

Bogdan Lungu a refuzat însă să mănânce mititeii pe care i-a adus liderul PSD, spunând că se rezumă la berea sa.Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni, după berea pe care a băut-o împreună cu gălăţeanul Bogdan Lungu, bărbatul care a pierdut un pariu cu liderul PSD, pe Facebook, că şi următorul pariu, privind construcţia a peste 150 km de autostradă, îl va câştiga.


Întrebat dacă l-a convins pe gălăţean să voteze cu PSD, după ce bărbatul a recunoscut că a participat la mitingurile anti-PSD, Liviu Dragnea afirmat că nu acesta a fost subiectul.


Cât priveşte următorul pariu, pe construcţia a 150 de km de autostradă până în 2020, Dragnea este convins că îl va câştiga şi pe acesta.

 

Comentarii

loading...