12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialFostul ministru Ana Birchall acceptă desființarea Secției pentru investigarea magistraților

Fostul ministru Ana Birchall acceptă desființarea Secției pentru investigarea magistraților

Fostul vicepremier Ana Birchall a anunțat că este de acord cu memorandumul pentru desfiinţarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiției (SIIJ), adoptat de Guvernul Orban în ședința de vineri.

“Adoptarea acestui memorandum este un pas important şi prezintă concluzia majoritară (de care am vorbit public de nenumărate ori şi care mi-a adus şi multă furie din partea unora) desprinsă din punctele de vedere ale tuturor instituţiilor şi asociaţiilor profesionale”, a anunțat Ana Birchall într-o postare pe Facebook.

Ana Birchall subliniază însă că, pentru a fi pus în practică, memorandumul elaborat de Guvern trebuie să fie însoțit și de un proiect de lege, pe același subiect.

“Cred că, alături de acest memorandum (care nu are valoarea juridică a unui proiect de lege, de exemplu) se impune, iniţierea şi adoptarea unui proiect de lege de desfiinţare a SIIJ, proiect de lege care să fie adoptat de guvern şi transmis în Parlament, în procedură de urgenţă”, susține fostul ministru al Justiției.

“Consider că vremea șmecheriilor, introduse, pe furiș, de Iordache și sustinătorii săi, în comisia specială, trebuie să apună!”, subliniază fostul ministru Ana Birchall.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă