19.9 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăSocialEvenimentRomânii nu mai au voie să ceară certificat de virginitate

Românii nu mai au voie să ceară certificat de virginitate

Procedura de eliberare a documentului denumit „certificat de virginitate” nu mai este permisă în România.

Drept urmare, persoanele fizice nu mai pot solicita în România emiterea unui asemenea document. „De acum, examinarea medicala pentru constatarea virginitatii se va putea efectua doar in cadrul unor proceduri oficiale, la solicitarea autoritatilor, si nu la cererea persoanelor fizice, cum era posibil pana de curand”, precizează un comunicat de presă.

Modificarea legislației din România s-a realizat printr-un ordin comun al Ministerului Sănătății si Ministerului Justiției. Ordinul celor doi miniștri a fost publicat zilele trecute in Monitorul Oficial.

În iunie 2022, societatea civilă din România a tras un semnal de alarmă asupra acestor teste. Testele erau deja calificate de Organizatia Mondiala a Sanatatii drept o încălcare a drepturilor omului. În plus, potrivit OMS, nu există dovezi științifice că testarea poate dovedi dacă o femeie a avut sau nu act sexual vaginal.

O petiție online care solicita eliminarea acestor teste umilitoare a adunat peste 40.000 de semnături. Campania din România a purtat numele #DeNetestat.

Până în prezent, în unitățile de medicină legală din România se puteau efectua două tipuri de teste de verificare a virginității femeilor: cele care aveau legătură cu o anchetă penală și cele realizate la cerere, de către părinți. Asemenea teste erau cerute în special de către tați.

În 2019, în România, testele de virginitate au reprezentat 2% din totalul examinărilor din cadrul unităților aflate în subordinea Institutului de Medicină Legală Mina Minovici (INML). Se realizau aproximativ o mie de teste pe an. Examenele erau realizate în diverse unități de medicină legală din țară, din toate județele.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Deficit bugetar de 10 miliarde lei în august 2024, acoperit din datorii: Veniturile cresc cu doar 4%

Guvernul României a încasat 44,2 miliarde de lei în luna august 2024 din taxe precum TVA, contribuții sociale și impozite pe venit și profit,...

Bayer Leverkusen sărbătorește 120 de ani de existență cu un echipament special!

Bayer Leverkusen marchează împlinirea a 120 de ani de existență printr-un echipament de joc inedit, pe care echipa îl va purta în meciul din...

Cea mai așteptată funcție pentru Spotify: Offline Backup

Spotify a anunțat lansarea unei funcții noi, numită Offline Backup, disponibilă exclusiv pentru utilizatorii Premium. Offline Backup, funcție nouă pentru Spotify Această funcție le permite utilizatorilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă