28.8 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentMarea Britanie aduce încă două avioane Typhoon în România

Marea Britanie aduce încă două avioane Typhoon în România

Marea Britanie aduce încă două avioane Typhoon în România, numărul lor total ajungând la șase aeronave.

„Două aeronave suplimentare ale Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF) se vor alătura celor patru Typhoonuri deja venite în România. Împreună cu cele opt aeronave Typhoon staționate în Cipru, această suplimentare va aduce numărul de avioane de luptă RAF staționate în Europa de Sud-Est la un total de 14. Cele două avioane suplimentare sunt așteptate să rămână în România până la sfârșitul lunii iulie”, a anunțat Ministerul Apărării al Regatului Unit.

Decizia de suplimentare a efectivelor din România a fost anunțată de ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace. El a făcut anunțul într-o vizită la Baza Aeriană Kogălniceanu din județul Constanța. Ministrul Wallace a fost însoțit de șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Britanice, mareșalul șef al Aerului Sir Mike Wigston. Oficialii britanici s-au întâlnit cu ministrul Vasile Dîncu și cu generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării.

Primul anunț despre misiunea britanică în România îl făcuse șeful Apărării, amiralul Sir Tony Radakin.

Aeronavele Typhoon și personalul Forțelor Aeriene Regale Britanice participă în România la misiunea de Poliție Aeriană de lungă durată a NATO pentru regiunea Mării Negre. Numele dat de britanici pentru această misiune NATO este Operațiunea Biloxi.

„Împreună sprijinim Ucraina în apărarea sa împotriva invaziei ilegale a lui Putin și, cu această ocazie, doresc să salut generozitatea României care oferă adăpost zecilor de mii de civili nevinovați ce fug de acest conflict îngrozitor”, a declarat ministrul Ben Wallace.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Porsche taie 9.000 de locuri de muncă până în 2035. Criza din China și competiția acerbă forțează restructurarea

Noile reduceri se adaugă celor 3.900 de locuri de muncă vizate prin acordul semnat în februarie 2025, precum și altor aproximativ 500 de posturi...

Statele din Golf susțin un plan pentru taxe voluntare în Strâmtoarea Ormuz

Statele din Golf și-ar fi exprimat acordul față de o propunere a Omanului care ar permite Iranului să perceapă contribuții voluntare pentru navele care...

Despăgubiri pentru anularea zborului: termenele-limită pe care pasagerii le ratează des și cum AirClaim gestionează cererile în timp util

Anularea unui zbor îți poate schimba complet planurile, mai ales când ai o vacanță, o întâlnire importantă sau un zbor de legătură. Pe lângă...
Ultima oră
Pe aceeași temă