15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentA murit jurnalistul Darius Martinescu, fostul nostru coleg

A murit jurnalistul Darius Martinescu, fostul nostru coleg

A murit jurnalistul Darius Martinescu, fostul nostru coleg la ziarul “România liberă”.

Darius Martinescu a fost șeful subredacţiei Dobrogea a ziarului “România liberă”. Darius Martinescu a fost jurnalist de investigații. Unele dintre subiectele sale au fost legate de militarii români din Afganistan. Pentru documentare, Darius Martinescu a fost chiar el în Afganistan, în anul 2008.

A murit jurnalistul Darius Martinescu

Decesul a fost anunțat miercuri, 14 octombrie 2021, de jurnaliștii din Constanța, unde locuia Darius Martinescu.

Ziarul nostru transmite condoleanțe familiei lui Darius.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă