18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieRomânii pot urma studii de masterat și doctorat în Statele Unite

Românii pot urma studii de masterat și doctorat în Statele Unite

Românii pot urma studii de masterat și doctorat în Statele Unite, anunță Ambasada SUA la București. Comisia Fulbright Româno-Americană lansează competiția intitulată „𝐅𝐮𝐥𝐛𝐫𝐢𝐠𝐡𝐭 𝐒𝐭𝐮𝐝𝐞𝐧𝐭 𝐀𝐰𝐚𝐫𝐝”.

Competiția se referă la 𝐬𝐭𝐮𝐝𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐚𝐬𝐭𝐞𝐫𝐚𝐭 𝐬𝐚𝐮 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐞𝐫𝐜𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐨𝐜𝐭𝐨𝐫𝐚𝐥𝐚̆ în anul academic 2023-2024. Aceste studii se vor desfășura la universități din Statele Unite.

Bursa „Fulbright Student” vizează toate disciplinele, exceptându-le pe cele clinice. La aceste burse pot candida studenți în an final de licență, absolvenți, masteranzi și doctoranzi din România. Candidaturile pentru competiția din anul 2022 pot fi depuse online până la data de 𝟗 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟐.

Anunțul venit din Statele Unite vine în contextul în care apar tot mai multe suspiciuni cu privire la studiile de doctorat urmate în România. O serie de persoane publice din România sunt acuzate de plagiat în tezele lor de doctorat.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Euro este în ușoară scădere. Ce se întâmplă cu dolarul?

Moneda naţională s-a apreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9758 lei, în scădere...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă