11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSocialEducațieProfesorii nu renunță la grevă după discuțiile cu Deca și Ciucă

Profesorii nu renunță la grevă după discuțiile cu Deca și Ciucă

Sindicaliștii din Educației susțin că nu se va renunța la declanșarea grevei generale în sistemul de învățământ, luni, nici după discuțiile cu ministrul Ligia Deca și cu premierul Nicolae Ciucă.

Președinții celor mai mari trei federații sindicale din sistemul de învățământ, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație (FSE) “Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală (FNS) “Alma Mater”, au participat miercuri la discuții cu ministrul Educației, Ligia Deca, în contextul grevei de avertisment desfășurate în aceeași zi, între orele 11:00 și 13:00, și anunțării declanșării grevei generale în sistem, luni.

Președintele FNS “Alma Mater”, Anton Hadăr, și cel al FSE “Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, au declarat, pentru “România liberă”, că nu se va renunța la greva generală, după negocierile cu ministrul Educației sau cu alți reprezentanți ai Guvernului, de miercuri.

După discuții

Prima întâlnire a comisiei constituite în vederea negocierii unui nou contract colectiv de muncă în învăţământ va avea loc joi, anunţă ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi preşedinţii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, Marius Nistor, şi Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu.

“Între Ministerul Educaţiei şi reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar există o relaţie de parteneriat, bazată pe principiile dialogului social. Avem încredere că, prin toate opţiunile disponibile în ceea ce priveşte dialogul social, vom găsi cele mai responsabile soluţii, atât pentru personalul din învăţământ, cât şi pentru elevii şi părinţii din România”, precizează cei trei, într-un comunicat de presă comun.

Potrivit sursei citate, miercuri a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi cei ai sindicatelor reprezentative din învăţământul preuniversitar, respectiv Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.

În contextul grevei de avertisment, Ministerul Educaţiei şi federaţiile sindicale reprezentative din învăţământul preuniversitar au precizat că “creşterile salariale şi alte drepturi de natură salarială solicitate de federaţiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă; prin urmare, acestea nu pot fi negociate cu Ministerul Educaţiei”.

“În ceea ce priveşte salarizarea cadrelor didactice, Ministerul Educaţiei a înaintat către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin adresa nr. 8.551/16.02.2023, o serie de propuneri privind noile grile de salarizare pentru personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic. Adresa este semnată şi asumată de reprezentanţii tuturor federaţiilor sindicale în domeniul învăţământului, inclusiv învăţământul superior. Ministerul Educaţiei susţine principiul stabilirii salariului de bază al profesorului debutant la nivelul salariului mediu brut pe economie, urmând ca întreaga grilă să fie construită pornind de la acest principiu. Pentru negocierile privind contractul colectiv de muncă, Ministerul Educaţiei a emis ordinul de ministru privind constituirea comisiei de negociere a acestuia”, se arată în comunicatul citat.

În cursul zilei de miercuri, prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii sindicatelor din educaţie, pe fondul acţiunilor de protest derulate de aceştia.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă