22.8 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSocialEducațieBAC 2023. Peste 130.000 de elevi vor susţine probele scrise 

BAC 2023. Peste 130.000 de elevi vor susţine probele scrise 

Peste 130.500 de elevi vor susţine, începând de luni, probele scrise ale Bacalaureatului, primele rezultate ale sesiune de vară ale examenului urmând a fi afişate în 3 iulie, până la ora 12.00.

Probele scrise din prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat 2023 (iunie – iulie) se vor desfăşura în perioada 26 – 29 iunie în 464 de centre.

Examenul scris se va rerula după următorul calendar:

Luni, 26 iunie: Limba şi literatura română

Marţi, 27 iunie: proba obligatorie a profilului (discipline, în funcţie de profil: Matematică şi Istorie).

Miercuri, 28 iunie: proba la alegere a profilului şi specializării (se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie)

Joi, 29 iunie: Limba si literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale)

Ministerul Educaţiei anunţă că s-au înscris pentru susţinerea acestor probe în prima sesiune peste 130.500 de candidaţi.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Sorin Grindeanu: PSD a discutat cu AUR despre susținerea Guvernului Veștea, iar unii parlamentari ar fi promis votul

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că au existat discuții între PSD și AUR privind susținerea Guvernului Veștea și că unii parlamentari ai formațiunii...

VIDEO. Sute de persoane au fost spitalizate în Japonia din cauza valului de căldură considerat un „dezastru”

Peste 450 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale într-o singură zi în Tokyo din cauza problemelor provocate de căldură, cel mai mare...

Kazahstanul reduce temporar producția de petrol după atacurile cu drone asupra terminalului CPC de la Marea Neagră

Kazahstanul a redus temporar producția de țiței după atacurile cu drone asupra navelor comerciale aflate la terminalul Caspian Pipeline Consortium (CPC), situat pe coasta...
Ultima oră
Pe aceeași temă