9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialDNA Vaslui: Avocat acuzat de trafic de influență, arestat preventiv

DNA Vaslui: Avocat acuzat de trafic de influență, arestat preventiv

Potrivit DNA, Horobeţ a fost reţinut pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, ambele în formă continuată. În acelaşi dosar s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, începând cu data de 14 aprilie 2018, faţă de inculpatul Florin-Ioan Bîcu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată şi complicitate la trafic de influenţă în formă continuată.

“În perioada septembrie-octombrie 2017, inculpatul Horobeţ Neculai, în calitate de avocat în cadrul Baroului Vaslui, a pretins şi primit de la o persoană (martor în cauză), direct sau prin intermediul celuilalt inculpat, în mai multe tranşe, suma totală de 1.500 euro, pentru a-şi trafica influenţa pe care a pretins că o are asupra poliţiştilor din cadrul IPJ Vaslui – Serviciul Rutier.

Concret, inculpatul a promis persoanei respective, care era cercetată cu privire la săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, că-i va determina pe poliţişti să-i restituie permisul de conducere”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, cei doi inculpaţi au pretins de la o altă persoană, în perioada decembrie 2017 – aprilie 2018, suma totală de 2.400 euro. Ei au primit, în mai multe tranşe, 1.900 de euro şi 400 de lei, pentru a determina pe lucrătorii din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vaslui să elibereze un permis de conducere fără susţinerea examenului auto.

DNA reaminteşte că Neculai Horobeţ a fost deja trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea unor infracţiuni similare, informează Agerpres.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii Această vacanță (27 aprilie-7 mai) va cuprinde atât ziua de 1 mai, cât și...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă