5.6 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSocialDin Germania au fost repatriați 92 de cetățeni români

Din Germania au fost repatriați 92 de cetățeni români

Repatrierea s-a realizat cu o cursă aeriană specială operată de o companie privată, pe ruta Nurnberg -Frankfurt – Cluj Napoca.

Zborul a avut loc vineri seară, a anunțat, sâmbătă, un comunicat al MAE. Potrivit acestei surse, printre românii care s-au întors din Germania se numără și muncitori sezonieri.

„În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate şi care au fost afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul serii de vineri, 22 mai, au revenit în siguranţă în ţară 92 de cetăţeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Federale Germania (inclusiv lucrători sezonieri care au notificat misiunea diplomatică sau oficiile consulare de pe teritoriul Germaniei cu privire la dorinţa de a reveni în ţară), ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne, în directă colaborare cu autorităţile germane competente”, a menționat comunicatul transmis de MAE.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Românii preferă să meargă la muzeu sau la cinema în defavoarea concertelor de muzică clasică sau teatru

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a lansat recent Barometrul de Consum Cultural 2023, în cadrul unui eveniment la care au participat...

Românii își schimbă obiceiurile culturale: preferă festivalurile și obiectivele turistice, arată noul barometru de consum

Cel mai recent Barometru de Consum Cultural relevă o schimbare semnificativă în obiceiurile culturale ale românilor în 2023, aceștia preferând experiențele culturale în aer...

Răgaz pentru firme: Finanțele amână sancțiunile la e-TVA până în iunie 2025 și simplifică facturarea electronică

Ministerul de Finanțe pregătește ghid de TVA și prelungește termenul pentru sancțiuni Ministerul Finanțelor propune amânarea sancțiunilor legate de deconturile iunie precompletate e-TVA până la...
Ultima oră
Pe aceeași temă