19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSocialJustițieDănileț a mai câștigat un proces cu CSM

Dănileț a mai câștigat un proces cu CSM

Judecătorul Cristi Danileţ a anunţat că a câştigat un nou proces cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în legătură cu excluderea sa din magistratură pentru două postări pe TikTok.

“Procesul cu TikTok. După ce în decembrie s-a stabilit că fapta nu a fost gravă, acum s-a stabilit definitiv că perioada în care am fost suspendat este recunoscută vechime în muncă”, a scris Danileţ, într-un mesaj pe Facebook.

Avocatul acestuia, Dumitru Dobrev, susţine că Danileţ a obţinut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca perioada în care a fost suspendat din funcţie, respectiv din decembrie 2021, să fie considerată vechime în muncă.

“L-am reprezentat ca avocat pe Cristi Danileţ într-unul dintre procesele cu CSM, în care a câştigat definitiv. Prin aceasta, Cristi Danileţ e repus în drepturi de ICCJ cu privire la vechimea în muncă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, a admis recursul împotriva sentinţei Curţii de Apel Cluj şi a anulat hotărârea CSM nr.1537/14.12.2021 prin care se dispunea suspendarea acestuia din funcţie începând cu data de 13.12.2021. Ca o consecinţă, ICCJ i-a recunoscut reclamantului vechimea în muncă şi în magistratură pentru perioada în care a produs efecte hotărârea anulată”, spune avocatul.

La sfârşitul anului trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat decizia CSM din decembrie 2021, prin care judecătorul Cristi Danileţ a fost exclus din magistratură pentru două postări pe TikTok.

Ulterior, Danileţ s-a plâns că, timp de un an, a fost lăsat fără serviciu şi fără o sursă de venit, reuşind să se descurce cu banii strânşi de colegii lui judecători.

“Pe data de 13 decembrie 2021 eram sancţionat de CSM la modul cel mai drastic: pentru două filmuleţe ce ţin de viaţă privată postate pe TikTok am fost sancţionat cu excluderea. Din cele 6 sancţiuni aplicabile unui magistrat, mi s-a dat cea mai aspră. Deşi soluţia nu era definitivă, am fost imediat suspendat din funcţie: adică mi s-au luat dosarele penale (astfel că judecata a fost reluată de la zero de alţi judecători), am fost oprit să mai merg la serviciu şi am fost lăsat fără niciun fel de venituri (deşi am o mamă şi o fiică în întreţinere). Noroc cu bunii mei colegi care au făcut, lunar, chetă ca să mă pot descurca”, spunea Danileţ, în decembrie 2022.

Deşi a obţinut anularea excluderii, Danileţ anunţa că, deocamdată, nu se poate întoarce în magistratură, deoarece mai are două procese asemănătoare pe rolul instanţelor.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă