21.1 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Conturile Primăriei Capitalei au fost blocate

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că Primăria Municipiului București (PMB) trebuie să îi achite lui Costică Constanda nu mai puțin de 115 milioane euro, sumă care reprezintă aproape 20% din bugetul anual al Capitalei.

„În acest moment, conturile Primăriei Capitalei sunt blocate, iar proiecte de importanţă majoră pentru dezvoltarea Bucureştiului sunt puse în pericol. Mă refer aici la obiective de investiţii precum Spitalul Metropolitan, Pasajul Ciurel, Pasajul Doamna Ghica sau Prelungirea Ghencea. Este o situaţie dificilă pentru Bucureşti, trebuie să punem în aplicare o sentinţă definitivă şi irevocabilă a instanţei, pronunţată în anul 2019, după procese care au durat 20 de ani. Sunt decizii pe care nu le-am luat noi, dar pentru care trebuie să plătim. Municipiul Bucureşti trebuie să-i returneze lui Costică Constanda 115 milioane euro, ceea ce reprezintă 20% din bugetul anual al Capitalei”, a declarat Gabriela Firea.

Ea a menţionat că va supune din nou aprobării Consiliului General al Capitalei, în următoarea şedinţă, un proiect de hotărâre care să remedieze această problemă. „Deşi am luat toate măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare şi am făcut deja plăţi eşalonate de aproximativ 17 milioane euro, am ajuns în situaţia în care Costică Constanda a pus poprire pe conturile Municipiului Bucureşti. Pentru a ieşi din această situaţie de criză, voi supune din nou aprobării CGMB, în următoarea şedinţă, un proiect de hotărâre care să remedieze această problemă”, a precizat Firea.

Potrivit PMB, pentru a putea respecta sentinţa definitivă şi irevocabilă în procesul cu Costică Constanda, primarul general a supus spre aprobare, în patru şedinţe succesive ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, un proiect de hotărâre prin să se reducă suma totală datorată cu aproximativ 40%. „Proiectul de hotărâre a fost respins de fiecare dată, iar pentru a fi aprobat era nevoie de votul a 2/3 din numărul total al consilierilor generali. Din bugetul Municipiului Bucureşti sunt suportate cheltuieli de importanţă strategică privind alimentarea cu energie termică, transportul în comun, iluminat public, funcţionarea celor 19 spitale aflate în coordonarea Municipalităţii, proiectele de investiţii în infrastructură”, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Ultima oră
Pe aceeași temă