32.6 C
București
vineri, 26 iunie 2026
AcasăSocialConcursuri de dosare, în 90% dintre facultăți

Concursuri de dosare, în 90% dintre facultăți

Potrivit informațiilor obținute de “România liberă”, în urma discuțiilor dintre rectorii universitari, aproximativ 90% dintre examenele de admitere la facultate, în acest an, vor fi organizate sub forma concursurilor de dosare, fiind luate în calcul rezultatele candidaților din cursul anilor de liceu, dar mai ales media și notele aferente materiilor de la examenul național de Bacalaureat.

Din acest motiv, universitățile cer rigurozitate în organizarea și desfășurarea Bacalaureatului.

Printre facultățile care nu sunt dispuse, în acest moment, să renunțe la examenul scris, față în față, la admitere sunt toate cele de Medicină și mai multe de Drept.

Universitățile vor avea și în acest an două sesiuni de admitere: prima, peste aproximativ două luni și a doua, în toamnă, după a doua sesiune a examenului de Bacalaureat.

Sunt universități care iau în calcul admiterea directă la programele de licență a absolvenților de liceu cu performanțe la olimpiadele școlare internaționale și la cele naționale.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Remiză suspectă la Mondial! SUA pierde spectacolul cu Turcia, dar merge mai departe

Grupa D a Campionatului Mondial și-a desemnat echipele calificate, după o ultimă etapă în care SUA și Australia și-au asigurat prezența în 16-imile de...

Răsturnare incredibilă de situație! Ecuador scrie istorie, iar Germania pierde la finalul grupei

Ecuador a învins Germania cu 2-1 și s-a calificat în fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial pentru prima dată după 20 de ani, în timp...

Caniculă în România. Cod roșu de temperaturi extreme și maxime de până la 40 de grade

România intră într-o perioadă cu temperaturi foarte ridicate, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, potrivit avertizărilor meteorologice valabile în intervalul 26–29 iunie.Meteorologii au emis...
Ultima oră
Pe aceeași temă