12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialFOTO VIDEO Incidente la protestul din Piața Victoriei

FOTO VIDEO Incidente la protestul din Piața Victoriei

UPDATE 21:22 – Jandarmeria Capitalei a informat miercuri seară că două persoane care protestau în Piaţa Victoriei din Capitală au fost amendate pentru instigare la acţiuni violente.

“Au fost conduse la secţie două persoane, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 4.500 de lei, pentru instigare la acţiuni violente cu intenţia de tulburare a adunării publice”, au precizat reprezentanţii Jandarmeriei.

UPDATE 21:10 – Aproape 4.000 protestatari mărşăluiesc pe principalele bulevarde din Sibiu, scandând lozinci împotriva guvernului, a PSD şi a lui Liviu Dragnea, îndreptându-se înspre casa preşedintelui Klaus Iohannis.

Peste 2.000 de persoane protestează în centrul oraşului Cluj-Napoca faţă de modificările la Codul de procedură penală, cerând demisia Guvernului în timp ce bat în tobe ritmul scandărilor, relatează Agerpres.

La Iaşi, peste 1.500 de oameni au ieşit miercuri seara din case pentru a protesta în Piaţa Unirii, nemulţumiţi fiind de legile adoptate de Parlament, în domeniul justiţiei.

În Timişoara, peste 1.500 de persoane strânse în Piaţa Victoriei/Operei cer demisia preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea.

UPDATE 21:07 – Peste 4000 mii de persoane protestează în București, față de modificările aduse Codului de Procedură Penală.

UPDATE 19:25 – Îmbrânceli între protestatarii din faţa Guvernului şi jandarmi. Traficul în Piaţa Victoriei a fost blocat

Traficul a fost blocat miercuri seară în Piaţa Victoriei, unde sute de oameni protestează faţă de modificarea codurilor penale şi au avut loc incidente între jandarmi şi manifestanţi, după ce o parte a acestora au rupt cordonul forţelor de ordine şi s-au aşezat pe asfalt.

Un lider al manifestanţilor Mihai Dide, a fost ridicat de către forţele de ordine.

O femeie a fost luată cu un echipaj SMURD din Piaţa Victoriei, martorii acuzând că jandarmii ar fi folosit spray lacrimogen.

Oamenii au vrut apoi să ocupe şi mai mult şoseaua, iar jandarmii au făcut cordon în faţa lor, iar la un moment dat mai mulţi manifestanţi au rupt cordonul forţelor de ordine şi au reuşit să pătrundă pe şosea, unde s-au aşezat pe jos.

Au avut loc îmbrânceli cu jandarmii, iar unii manifestanţi au fost târâţi pe jos de către jandarmi, care au încercat să îi ridice şi i-au avertizat că vor interveni în forţă. Unul dintre protestatari a fost ridicat de jandarmi şi dus la dubă.

Manifestanţii strigă “Libertate”, “Hoţii”, dar şi mesaje împotriva Jandarmeriei.

Manifestanţii strigă “Demisia”, “Dragnea, nu uita, România nu-i a ta” şi “Hoţii”, iar în piaţă a fost montat un banner de mari dimensiuni cu mesajul “Curtea Constituţională a penalilor”.

O parte dintre manifestanţii din Piaţa Victoriei din Capitală au protestat pe parcursul zilei în faţa Parlamentului faţă de modificarea Codurilor penale. Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a fost huiduit la ieşirea din Parlament, a fost împins de unul dintre protestatari şi a avut nevoie de protecţia jandarmilor, care l-au escortat prin Parcul Izvor şi a mers până la metrou în huiduielile manifestanţilor, care au strigat “Nu scăpaţi”, “Hoţii”. Protestul a început încă din timpul prezenţei premierului Viorica Dăncilă în plenul Parlamentului, la ora 13.00.

Protestatarii au blocat o bandă din carosabilul din zona Muzeului Antipa, după o altercaţie cu poliţiştii de la Rutieră.

Cei prezenţi la miting scandează “Jandarmeria apără hoţia!”, “Hoţii, hoţii!”, “Demisia!”, “Ieşiti din casă dacă vă pasă!”, “DNA să vină să vă ia!”, “Dragnea, nu uita, România nu e a ta, să faci tu ce vrei cu ea”, “Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, “Să vă fie frică, poporul se ridică”.

Tot în zonă, pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa, este amplasată o măsuţă unde se strâng semnături pentru iniţiativa “Fără penali în funcţii publice”.

Participanţii la protest, oameni de toate vârstele, poată steaguri tricolore, vuvuzele şi strigă mesajele de la o staţie de amplificare amplasată în Piaţa Victoriei. O parte dintre ei sunt prezenţi pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa.

La miting sunt prezente echipaje ale Jandarmeriei şi ale poliţiştilor de la Rutieră. 

Cele mai citite

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă