14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSocialCandidaţii pentru funcţia de procuror european susţin astăzi interviul

Candidaţii pentru funcţia de procuror european susţin astăzi interviul

Potrivit unui anunţ al Ministerului Justiţiei, cei opt magistraţi care şi-au depus candidatura pentru funcţia de procuror european sunt: Borcoman Cătălin-Laurenţiu, Bulancea Marius Bogdan (procuror de la DNA), Dumitresc Constantin Claudiu, Ecedi Stoisavlevici Laura, Horodniceanu Daniel – Constantin (fost şef DIICOT), Hach Elena (cu condiţia depunerii unor înscrisuri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel mai târziu până la data susţinerii interviului), Nolden Nicoleta şi Radu Răzvan – Horaţiu.

Toţi cei menţionaţi sunt procurori, cu excepţia Nicoletei Nolden, care este judecător la Curtea de Apel Bucureşti.

„Candidaţii selectaţi vor susţine interviul în faţa comisiei de selecţie prezidată de ministrul justiţiei care va avea loc în data de 9 iulie 2019, începând cu ora 10.00 la sediul Ministerului Justiţiei din Bucureşti, Str. Apolodor nr.17, sector 5. Candidaţii se vor prezenta la interviu în ordine alfabetică”, se mai arată în anunţul Ministerului.

Interviurile vor fi transmise în direct, audio-video, pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei. Interviul are o durată de maximum 45 de minute/candidat.

Conform MJ, poate fi desemnată candidat în numele României pentru funcţia de procuror european persoana care este cetăţean român, cu domiciliul în România, este procuror sau judecător cu o vechime în această calitate de minimum 15 ani, este procuror cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau judecător cu grad profesional de curte de apel, are experienţă practică relevantă în sistemul judiciar românesc, cunoaşte la un nivel tehnic avansat limba engleză sau franceză (cunoaşterea la nivel avansat a unei a doua limbi de circulaţie internaţională reprezintă un avantaj).

În urma susţinerii interviului, comisia de la MJ selectează trei candidaţi, care vor fi incluşi în lista cu trei candidaturi pe care ministrul Justiţiei o va înainta Consiliului Uniunii Europene.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă