29.6 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSocialCampanie umanitară pentru copiii bolnavi

Campanie umanitară pentru copiii bolnavi

Asociația “DGASPC România” organizează Campania Umanitară „Dăruiește Bucuria, Câștigă România!”, pentru a ajuta persoanele din mediile defavorizate și copiii bolnavi.

Asociația strânge haine și mâncare pentru copiii din zone uitate de autoritățile publice.

Campania se va desfăşura la nivel național, au precizat organizatorii, pentru “România liberă”.

Aceștia au precizat că au la dispoziție autovehicule pentru transportarea produselor.

Cei care vor să ajute, pot să apeleze numărul de telefon: 0729.733.333.

 

Cele mai citite

Record absolut la Medicina din București: aproape 7.000 de tineri concurează pentru un loc la UMF „Carol Davila”

Din totalul locurilor scoase la concurs, 1.291 sunt finanțate de la bugetul de stat, iar 656 sunt disponibile cu taxăUniversitatea de Medicină și Farmacie...

Kremlinul susține că războiul din Ucraina s-ar putea încheia „în câteva ore”, dacă sunt acceptate condițiile Moscovei

Moscova și-ar fi prezentat încă din urmă cu doi ani condițiile pentru oprirea operațiunilor militare, iar acestea ar fi rămas neschimbate și „clare”Rusia afirmă...

Captură de peste 32.000 de țigarete ilegale pe Aeroportul Otopeni

În urma unor controale, s-a descoperit că mai mulți pasageri încercau să introducă ilegal produse accizabile în RomâniaPeste 32.000 de țigarete fără marcaj fiscal...
Ultima oră
Pe aceeași temă