Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cinci persoane au fost rănite duminică într-un accident rutier produs pe DN2, pe raza localităţii Cioranca.

Buzău: Cinci victime, în urma coliziunii dintre două autoturisme la Cioranca

Cinci persoane au fost rănite duminică într-un accident rutier produs pe DN2, pe raza localităţii Cioranca, una dintre victime fiind transportată cu un elicopter SMURD la Bucureşti.

Share

Florin Budescu 0 comentarii

Actualizat: 17.06.2018 - 14:45

"Două autoturisme care circulau în sensuri diferite au intrat într-o coliziune la intrarea în localitatea Cioranca, din cauza unui şofer care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu alt autovehicul", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, agentul-şef Mihai Drăghiciu.

Potrivit sursei citate, cinci persoane au fost rănite iar la faţa locului au ajuns tot atâtea echipaje ale Ambulanţei şi un echipaj SMURD, pentru una dintre victime fiind solicitat transferul cu un elicopter SMURD la o unitate medicală din Bucureşti.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că circulaţia rutieră a fost oprită pe ambele sensuri ale DN2 Buzău - Bucureşti, pe raza localităţii Cioranca, pentru a permite elicopterului SMURD să preia una dintre victimele accidentului.

Comentarii

loading...