23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSocialBătaie cruntă între doi elevi, la orele de curs. Jandarmii au intervenit...

Bătaie cruntă între doi elevi, la orele de curs. Jandarmii au intervenit de urgență

Doi elevi ai Liceului Spiru Haret din Ploieşti s-au luat la bătaie, vineri, chiar în timpul orei de limba română.

Tinerii au început să se certe în faţa colegilor şi a profesorului, iar disputa verbală a degenerat în violenţă.

Potrivit unei informări a Inspectoratului de Jandarmi Prahova, o patrulă a Jandarmeriei care se afla in zona unităţii de învăţământ a intervenit, la solicitarea unui profesor.

Când au ajuns jandarmii in sala de curs, cei doi elevi se aflau în clasă.
 
Ei au fost legitimaţi şi pe numele lor au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe.
 
Dosarul a fost trimis de către jandarmi la secţia de poliţie din Ploieşti pe a cărei rază de competenţă este situat liceul în care a avut loc scandalul.
 
Directoarea adjunctă care se afla pe hol a chemat jandarmul de la poartă după ce a auzit gălăgia. Reprezentanţii unităţii de învăţământ vor analiza şi vor dispune măsuri faţă de cei doi elevi, a declarat inspectorul adjunct al inspectoratului şcolar judeţean Prahova Horia Toma.

Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă