15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialAutocar cu ucraineni, răsturnat într-un accident. A fost activat Planul Roșu

Autocar cu ucraineni, răsturnat într-un accident. A fost activat Planul Roșu

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, în această dimineață, după ce un autocar cu ucraineni s-a răsturnat pe E 85, la intrare în comuna Garoafa, potrivit prefectului judeţului Vrancea, Nicuşor Halici.

“Planul Roşu de Intervenţie a fost activat în această dimineaţă, după ce un autocar s-a răsturnat pe E 85, la intrare în comuna Garoafa. 23 de persoane au fost conduse la spital pentru evaluare medicală, dar nimeni nu este în stare gravă. O persoană a suferit o dislocare de umăr şi a fost internată, iar o altă persoană ar avea un politraumatism la coloană, dar medicii evaluează încă persoanele care au ajuns la unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani. Restul pasagerilor din autocar au fost conduşi la Centrul de Primire a Refugiaţilor şi mai apoi în Centrul de Cazare Refugiaţi. În jurul prânzului vor fi trimişi în Ucraina, urmând să le asigurăm transportul până la graniţă”, a declarat, pentru Agerpres, prefectul Nicuşor Halici.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 02,45, în autocarul care venea din Turcia şi se îndrepta spre Ucraina aflându-se mame şi copii ucraineni.

“Şoferul autocarului cu persoane din Ucraina, care veneau din Turcia şi se îndreptau spre Ucraina, la intrare în Garoafa, la circa 300 de metri pe partea dreaptă, pe sensul de mers dinspre Focşani către Bacău, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un şanţ. În autocar se aflau mame şi copii. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, la faţa locului intervenind circa 13 ambulanţe”, a precizat, pentru Agerpres, primarul comunei Garoafa, Laurenţiu Diaconu. 

Citește și:

LIVE UPDATE. Rusia – Ucraina, ziua 185: Medvedev spune că Moscova nu poate opri războiul nici dacă țara vecină renunță la NATO

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă