18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialAugustin Lazăr s-a întâlnit cu ministrul Justiţiei din Croaţia

Augustin Lazăr s-a întâlnit cu ministrul Justiţiei din Croaţia

Procurorul general Augustin Lazăr s-a întâlnit, marţi, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ministrul Justiţiei din Croaţia, Drazen Bosnjakovic, una dintre temele discutate referindu-se la statutul şi independenţa procurorului, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, discuţiile au vizat teme de actualitate pentru cele două delegaţii, printre care arhitectura sistemelor judiciare din România şi Croaţia şi rolul Ministerului Public în cadrul acestora; aspecte privind statutul şi independenţa procurorului; procedura numirii procurorilor în funcţii de conducere la vârful sistemului judiciar; formarea profesională a magistraţilor.

Din delegaţia croată au mai făcut parte Juro Martinovic, secretar de stat; Sedina Dubravcic, şeful cabinetului ministrului Justiţiei; Ivan Crncec, consilier personal al ministrului Justiţiei; Davor Vidis, ambasadorul Croaţiei în România.

Din partea Ministerului Public, la întrevedere au participat Laura Oprean, prim-adjunct al procurorului general; Bogdan Licu, adjunct al procurorului general; Romulus Varga, şeful Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Nadina Spînu, procurorul-şef al Serviciului de cooperare judiciară internaţională, relaţii internaţionale şi programe.

Cele mai citite

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă