-6.9 C
București
sâmbătă, 17 ianuarie 2026
AcasăSocialANPC: Starea vehiculelor STB este dramatică

ANPC: Starea vehiculelor STB este dramatică

Starea mijloacelor de transport din parcul STB este absolut dramatică, fiind probleme la sistemele de frânare şi alerte de incendiu, iar călătorii sunt în pericol şi există riscul să se repete tragedia de la Colectiv, a declarat, marţi, Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-o conferinţă de presă, notează Agerpres.

„În urmă cu 40 de zile am desfăşurat un control la autobazele şi depourile STB şi la acel moment am stabilit cu conducerea societăţii anumite măsuri care trebuie luate pe termen scurt, cum ar fi starea de curăţenie şi igienă a vehiculelor, aflate în stare avansată de murdărie, urmând să înceapă şi acţiuni pentru măsurile pe termen mediu şi lung. Din păcate, între timp nu s-a făcut nimic, cu excepţia faptului că am găsit câteva capete de mop şi câteva mături noi”, a spus Constantinescu.

El a arătat că personalul STB de la întreţinere este mult subdimensionat şi, în medie, o persoană trebuie să cureţe şi să igienizeze 40 de vehicule, ceea ce este inuman şi imposibil de realizat, iar detergenţii şi dezinfectaţii folosiţi sunt de o calitate slabă.

„De asemenea, marea majoritate a pieselor de schimb folosite pentru vehicule sunt „after market”, foarte puţine sunt originale. Ceea ce am găsit erau recondiţionate, cu o uzură mult peste ce ne imaginăm noi în raport cu siguranţa cetăţenilor. Mecanicii se plâng de lipsa pieselor şi că sunt nevoiţi să facă tot felul de operaţiuni la limita bunului simţ tehnic, pentru a putea ieşi cât mai multe maşini pe traseu. Sunt probleme cu sistemul de frânare sau cu direcţia. Nu putem vorbi nici măcar de o dotare elementară”, a susţinut preşedintele ANPC.

El a mai spus că inspectorii au găsit discuri de frână crăpate, rugină la sistemul de furtune ale frânei sau ale aerului comprimat, senzori care nu funcţionează, inclusiv cele de alertă de incendiu, iar călătorii sunt expuşi pericolului.

La rândul său, Paul Anghel, director general în cadrul ANPC, a arătat că au fost găsite inclusiv vehicule fără inspecţia tehnică periodică, iar cei din depouri au relatat că au fost cazuri de tramvaie care nu au mai putut frâna.

„Vreau să tragem un semnal de alarmă. Există în circulaţie tramvaie Tatra din 1967, care au durată de circulaţie de 8-10 ani, noi le folosim 20-30 de ani, şasiul are 50 şi ceva de ani, şasiuri pe care le mută de pe un tramvai pe altul, cu sisteme de frânare învechite. E clar că sunt un pericol pe roţi printre cetăţeni. În plus, marea majoritate a vehiculelor STB nu au rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi”, a spus Anghel, subliniind că, în acelaşi timp, Bucureştiul are pretenţia să fie un smart city.

„Trebuie să găsim o soluţie să nu periclităm siguranţa călătorilor. Nu ne dorim o tragedie precum cea de la Colectiv pentru a lua măsuri abrupte”, a completat directorul general al ANPC.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Bruxelles-ul dă undă verde planului de apărare al României: 16 miliarde de euro prin programul SAFE

Comisia Europeană a aprobat planul național de apărare al României finanțat prin programul strategic SAFE, în valoare de 16 miliarde de euro, sumă care...

Trump amenință cu tarife vamale pentru a obține Groenlanda

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat vineri că ia în calcul impunerea de tarife vamale împotriva unor țări care nu ar sprijini demersul...

Bruxelles-ul dă undă verde planului de apărare al României: 16 miliarde de euro prin programul SAFE

Comisia Europeană a aprobat planul național de apărare al României finanțat prin programul strategic SAFE, în valoare de 16 miliarde de euro, sumă care...
Ultima oră
Pe aceeași temă