19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialOrban a anunțat când și cu ce procent vor crește alocațiile pentru...

Orban a anunțat când și cu ce procent vor crește alocațiile pentru copii

Președintele Camerei Deputaților și al PNL, Ludovic Orban, a anunțat momentul în care se va aplica următoarea creștere a alocațiilor pentru copii.

“Vor crește de la 1 ianuarie, cu 20 la sută – cu o cincime din ceea ce s-a stabilit”, a precizat, în fața jurnaliștilor, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

El a evitat să spună dacă această majorare va compensa rata inflației sau dacă, dimpotrivă, se ia în calcul o indexare separată, în raport cu inflația.

Surse politice susțin că această majorare cu 20 la sută va fi decisă de Guvernul Cîțu printr-o Ordonanță de Urgență, care ar putea fi prezentată, în primă lectură, în ședința de Guvern de miercuri, 16 iunie 2021.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă