13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSocialPeste 3000 de școli din România sunt închise din cauza noului coronavirus

Peste 3000 de școli din România sunt închise din cauza noului coronavirus

Luni la prânz, conform datelor furnizate Ministerului Educației și Cercetării de către Inspectoratele Școlare Județene în România, 3.014 unități de învățământ erau închise iar lecțiile se desfășurat sută la sută în regim online.

„Menţionăm că dintre cele 3.014 de unităţi aflate în această situaţie, 382 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 2.632 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.”, a anunțat Ministerul Educației.

În scenariul hibrid, cu jumătate dintre elevi chemați în sălile de curs și jumătate aflați la domiciliu funcționează 4.894 unități de învățământ iar în scenariul verde, cu toți cursanții în școli, sunt în acest moment 9.748 unități de învățământ, majoritatea școli din mediul rural ori localități urbane cu puțini locuitori unde incidența infectării cu Covid-19 este mică.

Cele mai citite

Abdallah, suspendat șase etape pentru intrarea horror asupra lui Benzar

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal l-a suspendat șase etape pe atacantul Hakim Djamel Abdallah, de la Dinamo Bucureşti, pentru cartonaşul roşu...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...
Ultima oră
Pe aceeași temă