Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că premierul Florin Cîţu l-a invitat la conferinţa de presă susţinută luni seara la Palatul Victoria pe şeful DSU, Raed Arafat, deoarece acesta este direct implicat în operarea Unităţii Mobile de Terapie Intensivă de la Spitalul ”Victor Babeş”, precizând că, dacă ar fi fost invitat, ar fi participat şi el.
„Cred că premierul l-a invitat pe doctorul Arafat la conferinţa de presă pentru a comunica, pentru că este cel direct implicat în operarea acestei Unităţi Mobile de Terapie Intensivă, să poată să ofere toate detaliile tehnice pe care, de altfel, le-a oferit. (…) Dacă m-ar fi invitat, aş fi mers. Repet, înţeleg foarte bine care au fost motivele pentru care l-a invitat pe doctorul Arafat şi cred că explicaţiile de ieri au fost mai mult decât bine-venite”, a spus Voiculescu, marţi, într-o conferinţă de presă, adăugând faptul că luni, în timp ce se afla în drum spre Spitalul ”Victor Babeş”, l-a sunat pe primarul Capitalei, Nicuşor Dan, dar acesta nu i-a răspuns la telefon.
Voiculescu a contra-atacat apoi, la ofensiva declarativă a premierului Cîțu, cel care ieri, la câteva ore după tragedie, s-a prezentat însoțit doar de șeful DSU în fața ziariștilor, Florin Cîțu acuzând aluziv ”fuga de transparență” a anumitor ”reprezentanți ai statului”.
”Am văzut că administratorii sau reprezentanții statului fug în aceste momente, fug de comunicare. Cetățenii au nevoie să comunicăm mai mult în aceste momente. Au nevoie să venim să le explicăm ce s-a întâmplat, să le răspundem la întrebări, să spunem ce știm. Nu trebuie să mai fugim de comunicare. Trebuie să venim, să comunicăm transparent românilor, de fiecare dată”, a declarat premierul, în timp ce Vlad Voiculescu i-a replicat o zi mai târziu, în propria sa conferință de presă. „Nu ar trebui să confundăm comunicarea cu ceea ce se întâmplă în practică. Nu există nimic de discutat apropo de ce s-a întâmplat ieri şi anume: am aflat despre problema de acolo, am luat legătura imediat cu domnul doctor Arafat, am transmis premierului, respectiv am încercat să contactez primarul, am mers la faţa locului, s-a făcut tot ce se putea face din momentul în care nenorocirea s-a întâmplat. Dincolo de asta, un grup de lucru nu putea face pe parcursul zilei de ieri nimic suplimentar. (…) Nu există niciun fel de chestiune vizavi de colaborarea instituţională între toate aceste instituţii”, a susţinut Vlad Voiculescu.
Ministrul Sănătăţii spune că a aflat despre decesul celor trei persoane de la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală luni la ora 18,00, precizând că, din informaţiile pe care le are, în TIR-ul ATI „toate ventilatoarele s-au oprit dintr-odată”.
„După ora 18,00 a fost confirmată problema de la ”Victor Babeş”. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să sun la alte spitale pentru a mă asigura că există locuri unde pacienţii să fie transferaţi, după care, undeva între 18,30 şi 19,00, am ajuns la spital”, a declarat marţi, Vlad Voiculescu, subliniind faptul că, din punctul său de vedere, „prioritatea a fost să găsim locuri pentru pacienţi”.
Voiculescu a precizat și faptul că a vorbit, luni, după ora 18,00, cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. „Cu domnul Arafat am vorbit imediat după ora 18,00, iar la spital procedurile sunt destul de clare – mai întâi se încearcă salvarea pacienţilor, transferul pacienţilor, (…) după care, fiind vorba de decesul unor persoane, trebuie anunţată poliţia. (…) Am întrebat, odată ce am ajuns acolo, dacă Poliţia fusese anunţată. Nu mi-a fost confirmat acest lucru, aşa încât am rugat ca Poliţia să fie anunţată şi, de asemenea, aparţinătorii să fie anunţaţi imediat”, a mai spus ministrul Sănătății în conferința sa de presă.