15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSănătateRuptura de ligament încrucișat. Ce trebuie să știi despre această problemă medicală?

Ruptura de ligament încrucișat. Ce trebuie să știi despre această problemă medicală?

Ruptura de ligament încrucișat este o afecțiune medicală care apare în mod frecvent la sportivi. Aceștia sunt foarte expuși la astfel de probleme de sănătate, din cauza eforturilor intense pe care le depun și din cauza mișcărilor bruște frecvente, care pot  genera în mod frecvent, rupturi de ligamente.

Cum se produce ruptura aceasta de ligamente?

Oricare dintre noi poate face o mișcare greșită. Într-o astfel de situație, se va auzi o pocnitură în zona genunchiului, la început. Ulterior, apare și o umflătură în locul respectiv, bineînțeles, după aproximativ 24 de ore.

Alte simptome

Este frecventă durerea accentuată, senzația că „genunchiul fuge” și o foarte mare sensibilitate a întregii articulații. Deplasarea este aproape imposibilă, mișcările fiind foarte limitate.

Este suficient să se examineze cu atenție pacientul pentru a suspecta o astfel de problemă medicală. Bineînțeles, specialiștii în medicina sportiva întotdeauna vor recomanda și o investigație de tip RMN. Aceasta va ajuta la stabilirea diagnosticului precis și la stabilirea gravității rupturii în sine.

Tratamente adecvate

Într-o astfel de situație, există două tratamente care pot fi instituite repede. Cel mai important este tratamentul chirurgical și al doilea este cel de tip conservator, susțin medicii specializați în medicină sportivă.

Tratamentul chirurgical este, de obicei, indicat pentru sportivi. Ligamentele încrucișate sunt importante pentru a obține performanțe sportive. Dacă nu se va recurge la o intervenție de tip chirurgical, genunchiul nu va funcționa în mod normal și complicațiile precum leziuni de menisc, leziuni ale cartilajului sau apariția unei boli artrozice vor crea probleme și mai mari.

În cazul persoanelor care nu fac multă mișcare și nici activități intense sportive, se poate recurge la un tratament medical de tip conservator, bineînțeles. Însă, acest lucru este posibil, doar în situația în care ruptura de ligament nu este foarte accentuată și funcțiile genunchiului nu sunt afectate în mod serios.

De asemenea, perioada de recuperare medicala este foarte importantă și trebuie să fie făcută în mod riguros.

Este complicat?

Dacă vei avea nevoie de o intervenție chirurgicală, nu trebuie să te îngrijorezi foarte mult. Nu este complicată și nu va dura exagerat de mult. Un medic specialist ortopedie și traumatologie nevoie doar de o oră pentru a repara ligamentele afectate ale genunchiului. În timpul intervenției, ligamentul încrucișat este reconstruit, intervenția fiind de tip operație artroscopică minim-invazivă.

Se va recolta o grefă din apropiere, de la un alt tendon, cu ajutorul căreia se va reface ligamentul afectat. Dacă există și leziuni de menisc asociate cu ruptura de ligament incrucisat anterior, atunci, în timpul aceleiași intervenții chirurgicale, acesta va fi cusut. Recuperarea poate să înceapă chiar de a doua zi.

În prima lună îți va fi mai greu deoarece vei avea nevoie de cârje. După aceea, recuperarea se va face mult mai ușor. Cel mai important sfat este să controlezi bine mișcările, deoarece există riscul ca grefa să se desprindă, dacă efortul este mult prea accentuat. Revenirea la practicarea sportului preferat este posibilă, în general, după aproximativ 6 luni de zile, dacă totul decurge normal. Vei primi recomandări pentru mersul pe bicicletă și pentru înot, pentru alergatul în linie dreaptă nu mai devreme de 4 luni de zile, apoi sprinturi și schimbări de direcție, etc.

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă