15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSănătateRomânia cere ajutor UE pentru a trata pacienți cu variola maimuței

România cere ajutor UE pentru a trata pacienți cu variola maimuței

România cere ajutor UE, prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, pentru a trata pacienți cu variola maimuței.

Hotărârea privind transmiterea solicitării de asistență internațională din partea României a fost luată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la data de 29 septembrie 2022. Ședința CNSU s-a desfășurat în format hibrid. România cere sprijin “pentru accesarea dozelor de medicamente necesare tratării unui număr de aproximativ 150 pacienți infectați cu virusul variola maimuței”, a anunțat Guvernul României.

Ședința CNSU a avut loc ca urmare a adresei transmise de Ministerul Sănătății și în contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății, în data de 23 iulie 2022, a focarului de variola maimuței ca urgență de sănătate publică de interes internațional.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă