22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSănătateProvincia Quebec din Canada a intrat în cel de-al doilea val al...

Provincia Quebec din Canada a intrat în cel de-al doilea val al pandemiei

Provincia autonomă Quebec, având peste opt milioane de locuitori, a înregistrat 586 de cazuri noi de infectare într-o singură zi, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la sfârşitul lunii mai.

În acest context, se poate estima că provincia Quebec a intrat “în al doilea val” al pandemiei, a declarat, luni, directorul naţional al sănătăţii publice, Horacio Arruda, citat de presa din Canada. Potrivit acestuia, în funcție de măsurile de protecție pe care le va accepta populația, al doilea val ar putea fi mai grav sau mai blând decât primul.

Un moment complicat din punct de vedere sanitar va fi cel al festivităților care se organizează, prin tradiție, în perioada Anului Nou.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă