24.8 C
București
vineri, 26 iunie 2026
AcasăSănătateProtest împotriva Legii Vaccinării obligatorii, la Palatul Parlamentului

Protest împotriva Legii Vaccinării obligatorii, la Palatul Parlamentului

Pentru protestul care se desfășoară, luni dimineață, în fața Palatului Parlamentului, mobilizarea s-a făcut prin anunțuri postate pe internet.

Proiectul Legii Vaccinării a fost aprobat de Senat dar ulterior a rămas în dezbatere și este, practic, blocat, de circa doi ani, la Comisiile parlamentare de specialitate din Camera Deputaților.

În contextul actualei epidemii de coronavirus, acest proiect legislativ ar putea fi adoptat în procedură de urgență.

Proiectul este deja foarte discutat și a generat foarte multe controverse. Principala critică la adresa acestuia este faptul că un număr de opt vaccinuri ar urma să devină obligatorii în cazul copiilor din România. În cazul părinților care nu acceptă vaccinarea propriilor copii, acești copii ar urma să nu mai fie primiți în colectivitate (creșă, grădiniță, școală), iar părinții copiilor nevaccinați ar putea primi amendă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

PNL, USR și UDMR îl propun pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru

PNL, USR și UDMR au anunțat, joi, că îl propun pe europarlamentarul Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru al României.PNL a transmis, printr-un...

Ilie Bolojan, de Ziua Drapelului Național: Respectul pentru drapel înseamnă, înainte de toate, respect pentru România

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a transmis vineri un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Național, în care a afirmat că respectul pentru tricolor înseamnă, înainte...

Românii amână măsurile de protecție financiară, deși se tem tot mai mult de riscuri, arată un studiu

Tot mai mulți români conștientizează că o problemă de sănătate, pierderea locului de muncă sau un accident le-ar putea afecta serios bugetul, însă puțini...
Ultima oră
Pe aceeași temă