18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSănătatePreședintele anunță importul a 500 000 de combinezoane pentru cadrele medicale

Președintele anunță importul a 500 000 de combinezoane pentru cadrele medicale

Iohannis a vorbit, la Palatul Cotroceni, despre achiziţiile în domeniul medical făcute în contextul epidemiei COVID-19.

“Primim încă în această săptămână 2 milioane şi jumătate de măşti pentru medici, aproximativ 5 milioane de măşti de protecţie pentru forţele de ordine, jandarmi, poliţişti, aproximativ 8 milioane de măşti care vor ajunge la populaţie. Vor veni în zilele următoare aproximativ 500.000 de combinezoane de protecţie pentru medici şi personalul medical”, a spus şeful statului, potrivit Agerpres.

El a amintit că la început a fost ”un pic complicat” de procurat materiale de protecţie.

“La început se ştie că a fost un pic complicat de procurat materiale de protecţie – măşti, combinezoane, ventilatoare. Iată că avem deja primele rezultate semnificative ale măsurilor luate de Guvern”, a punctat şeful statului.

Cele mai citite

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă