31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSănătateOtita, una dintre bolile de sezon

Otita, una dintre bolile de sezon

Este vorba de un proces inflamator la nivelul urechii, o infecţie micotică dată de microorganisme patogene, care se manifestă prin durere de scurtă durată sau continuă, dar şi cu ameţeală, secreţii, senzaţia de ureche înfundată şi scăderea auzului. Copiii pot face febră, au tulburări de somn şi stare de agitaţie, inapetenţă. După înot, dacă în pavilionul urechii rămâne apă, se pot dezvolta bacterii, virusuri sau ciuperci.

Într-un interviu pentru România Liberă, dr. Răzvan Traşcu atrage atenţia că nu trebuie neglijat faptul că apa poate reprezenta un rezervor de microorganisme (bacterii, virusuri, paraziţi sau ciuperci), deoarece un mediu umed şi cald favorizează înmulţirea acestora. „Prin urmare, trebuie avută mare grijă întotdeauna, indiferent dacă ne referim la apa bazinului (ştrand/piscină), ape naturale (mare, lac natural, ape curgătoare) sau, mare atenţie, la duşurile publice care deservesc spaţiile amenajate pentru scăldat (putem include aici şi jacuzzi, saună etc)”, explică medicul, care precizează că această afecţiune poate să apară atât la copiii, cât şi la adulţii. El a precizat că, deşi clorinarea apei reduce semnificativ numărul microorganismelor care ne pot pune sănătatea în pericol, există bacterii care rezistă ore sau chiar zile în apă clorinată.

Ca măsură de prim-ajutor se recomandă un consult de urgenţă la medicul ORL-ist, pentru confirmarea diagnosticului şi stabilirea tratamentului. Acesta poate fi local şi constă în aplicarea unei mese de tifon imbibată cu o soluţie de antibiotic, picături auriculare cu soluţii antiinflamatoare, dezinfectante şi anestezice, precum şi aspiraţia eventualelor secreţii din ureche. De asemenea, preventiv se pot face spălături cu ceai de muşeţel sau inhalaţii cu uleiuri esenţiale. Este utilă şi eliminarea apei din pavilionul urechii de fiecare dată după duş, după băile în mare sau în piscină, cu ajutorul unui şerveţel, şi se va evita folosirea beţişoarelor de urechi.

Simptome alarmante:

Mâncărime la nivelul urechii externe
Durere la nivelul canalului auditiv 
Înfundarea urechii
Probleme de auz
Ameţeli/febră/greaţă

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Ilie Bolojan, de Ziua Imnului Național: Avem datoria să lăsăm generațiilor viitoare o Românie mai puternică

Premierul Ilie Bolojan afirmă, într-un mesaj publicat pe Facebook cu ocazia Zilei Imnului Național, că România are datoria de a lăsa generațiilor viitoare o...

PSD, USR și PNL, schimb dur de replici în Camera Deputaților pe legea privind integritatea

Dezbaterile din Camera Deputaților asupra proiectului de lege privind consolidarea unor acte normative în domeniul integrității au fost marcate de acuzații reciproce între USR,...

Dinamo își întărește defensiva înaintea următoarei etape! Un internațional ajunge sub comanda lui Nuno Campos

Dinamo a ajuns la un acord pentru transferul fundașului central Imran Fetai, internațional din Macedonia de Nord.Dinamo continuă campania de achiziții din această vară...
Ultima oră
Pe aceeași temă