18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSănătateNelu Tătaru anunță când vom primi vaccinurile anti-COVID

Nelu Tătaru anunță când vom primi vaccinurile anti-COVID

Ministrul a fost întrebat despre faptul că vaccinul a intrat într-o pauză tehnologică. „La una din firmele la care Comisia Europeană are contracte într-adevăr este într-un studiu de fază 3, înseamnă şi pacienţi sau subiecţi cu comorbidităţi şi atunci orice incident opreşte acel studiu, iar o echipă independentă evaluează acel pacient. Asta este procedura. Rămâne ca cele 300 de milioane de doze achiziţionate de Comisia Europeană cu un posibil plus de încă 100 de milioane să vină în decembrie, o primă tranşă de 30 de milioane, iar în primul trimestru al anului viitor să putem beneficia de ele”, a spus Nelu Tătaru, la postul de televiziune Digi 24.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că procesul de producere a vaccinului merge mai departe. „Procesul merge mai departe, sunt cinci firme cu care Comisia Europeană are, în acest moment, discuţii şi contracte. Dacă este gata, este preconizat ca în decembrie să vină prima tranşă, iar în ianuarie să putem face primele vaccinuri. Tranşa care trebuia să vină pentru România este de 1,29 milioane de doze, dar în măsura în care acest vaccin va fi sigur vom şti şi noi şi îl vom găsi şi pe piaţa europeană. Noi am făcut o solicitare Comisiei Europene pentru 10,7 milioane de cetăţeni. Prioritate vor avea vârstele extreme, comorbidităţi, personalul care lucrează în sectorul sanitar, precum şi cel didactic”, a precizat Nelu Tătaru.

Cele mai citite

Presupusul autor al atacului împotriva premierului slovac a fost acuzat de tentativă de omor cu premeditare

Poliţia l-a acuzat joi pe presupusul autor al atacului armat asupra premierului slovac, populistul Robert Fico, de "tentativă de omor cu premeditare, din răzbunare",...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...
Ultima oră
Pe aceeași temă