19.5 C
București
vineri, 14 august 2026
AcasăSănătateIndicatori de management pentru activitatea de transplant în spitalele judeţene

Indicatori de management pentru activitatea de transplant în spitalele judeţene

Anunţul a fost făcut de ministrul Sorina Pintea, care a fost prezentă, în staţiunea Saturn, la deschiderea lucrărilor celei de-a V-a ediţii a Şcolii de vară a pacienţilor cronici, organizată de Asociaţia Transplantaţilor din România în colaborare cu Primăria Mangalia.

„Am venit în calitate de membru al asociaţiei. Când elaborăm acte normative în Ministerul Sănătăţii schimbăm destine. Au fost deja modificate acte normative pentru a se facilita accesul pacienţilor la Programul de dializă şi a fost majorat tariful pentru acest serviciu medical. În viitor, pentru transplant, deoarece avem nevoie de organe pentru această activitate, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant intenţionăm să impulsionăm activ procesul de donare. Din 15 septembrie, vom pune în dezbatere publică un act normativ cu indicatori de management pentru activitatea de transplant la nivelul spitalelor judeţene, astfel încât toate aceste unităţi să dezvolte centre de prelevare”, a spus Sorina Pintea, la întâlnirea cu pacienţii, se precizează într-un comunicat al MS.

Tot în domeniul transplantului, Ministerul Sănătăţii a semnat acorduri cu Moldova şi Ungaria, iar în această perioadă se negociază cu Italia şi, de asemenea, împreună cu CNAS, va fi elaborat un pachet de servicii medicale pentru pacientul posttransplant, astfel încât să beneficieze de servicii medicale integrate. „Aştept propuneri şi pentru alte patologii, deoarece foarte multe modificări legislative s-au realizat în urma dialogului cu pacienţii”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Patronatele din turism, atac la Diana Buzoianu: Nu ne felicitați pentru că supraviețuim. Litoralul plin este meritul mediului privat

Patronatele din industria ospitalității reacționează dur la mesajul ministrului Mediului, Diana Buzoianu, care a salutat gradul de ocupare de 100% de pe litoralReprezentanții industriei...
Ultima oră
Pe aceeași temă