21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSănătateExpunerea la soare în copilărie poate determina apariţia cancerului la maturitate

Expunerea la soare în copilărie poate determina apariţia cancerului la maturitate

“Primele simptome ale cancerului de piele sunt bubiţele care seamănă cu un coş, cresc în dimensiune devine cât un bob de orez sau câte un bob de mazăre. Dacă aceste bubiţe nu se vindecă, ar trebui ca pacientul să meargă la doctor. (…) Cancerul de piele este o tumoare care se dezvoltă nedureros, nu provoacă mâncărimi, nu provoacă durere, absolut nimic, iar la un moment dat sângerează, se rup cojiţele care apar iniţial şi care sunt ignorate. În acel moment ajung pacienţii la medic, după nişte ani de evoluţia în care au ignorat semnele pielii”, a declarat, pentru Mediafax, medicul dermatolog Mihaela Leventer.

Una din cinci persoane poate dezvolta un cancer de piele în timpul vieţii, cei mai afectaţi fiind oamenii care au între 60 şi 70 de ani.

“Grupa de vârstă cea mai afectată în România este de 60-70 de ani. Prelungirea duratei de viaţă a dus la creşterea cancerului de piele. În momentul de faţă ele sunt considerate una din bolile cu cel mai mare risc, una din cinci persoane poate să dezvolte un cancer de piele în timpul vieţii. (…) Tratamentele în general sunt chirurgicale. Cu cât pacienţii sunt operaţi mai devreme au şanse mai mari de vindecare”, a mai adăugat Mihaela Leventer.

Specialiştii susţin că principala cauză care duce la formarea cancerului de piele este expunerea îndelungată la soare.

“Este dovedit prin studii că arsurile de la soare sau timpul petrecut în soare în perioada copilăriei determină creşterea şi apariţia cancerului de piele cu 75% la vârsta maturităţii. Se întâmplă acest lucru pentru că lumina produce asupra ADN-ului anumite mutaţii care rămân, iar la un moment dat vulnerabilizează pielea”, a mai precizat dermatologul.

Există mai multe metode de prevenţie a cancerului de piele. “Când discutăm de prevenţie, cremele de protecţie sunt foarte utile. De exemplu, în Europa, cremele care au protecţia cea mai înaltă au inscripţionat pe ele SPF 50+. Cremele ne feresc mai degrabă de arsură, iar consecinţele arsurii, care degenerează structura celulară, sunt întârziate. Crema ne ajută, dar nu doar crema. De asemenea, ne mai ajută umbra, pălăria, ochelarii de soare, o haină de protecţie. Efectul cremei în general este de două ore. (…) Există produse care sunt recomandate copiilor chiar şi bebeluşilor. Produsele sunt aplicate în dependenţă de tipul de piele şi de vârstă”, a explicat medicul deramtolog.

Potrivit dermatologului, doar 17% din populaţia României foloseşte cremă de protecţie solară indiferent de anotimp.

Cele mai citite

Aeroportul Internațional „Delta Dunării”- „gaura” neagră a Consiliului Județean Tulcea

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a inaugurat recent, cu mare tam-tam, finalizarea lucrărilor de modernizarea a Aeroportului Internațional „Delta Dunării” de la...

Aeroportul Internațional „Delta Dunării”- „gaura” neagră a Consiliului Județean Tulcea

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a inaugurat recent, cu mare tam-tam, finalizarea lucrărilor de modernizarea a Aeroportului Internațional „Delta Dunării” de la...

A crescut interesul românilor pentru a deveni proprietari de case în Dubai

Dubaiul reprezintă un teritoriu extrem de ofertant pentru românii care sunt în căutare de investiții imobiliare pe termen mediu și lung. Astfel, aceștia achiziționează...
Ultima oră
Pe aceeași temă