26.8 C
București
miercuri, 24 iunie 2026
AcasăSănătateDe la 1 iulie, cardul de sănătate redevine obligatoriu

De la 1 iulie, cardul de sănătate redevine obligatoriu

Excepţie fac serviciile acordate în cabinetele medicilor de familie şi în ambulatoriul clinic de specialitate, care pot fi accesate fără utilizarea cardului de sănătate până în 30 septembrie, anunţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
 
”Astfel, la 1 iulie va fi reluată obligativitatea utilizării cardului naţional de sănătate pentru serviciile medicale acordate în unităţile sanitare cu paturi şi de către  furnizorii de investigaţii paraclinice, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu / îngrijiri paliative la domiciliu, furnizorii de servicii stomatologice, furnizorii de dispozitive medicale şi furnizorii de medicamente”, arată CNAS, într-un comunicat de presă transmis vineri.

Potrivit sursei citate, HG 438/2020 privind completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 (pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate) conţine o serie de alte măsuri aplicabile până la 30 septembrie, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2:

– consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare. Consultaţiile medicale la distanţă se acordă cu încadrarea în numărul maxim de 8  consultaţii pe oră;

– consultaţiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere;

– în urma consultaţiilor acordate la distanţă medicul de familie / medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale; documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică;

– medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile;

– pentru situaţiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, documentele pot fi transmise casei de asigurări de sănătate prin mijloace electronice de comunicare; mijloacele electronice de comunicare se pot folosi şi pentru transmiterea de către casele de asigurări de sănătate a documentelor eliberate, necesare asiguraţilor, informează News.ro.

Cele mai citite

PSD decide mandatul de negociere pentru Sorin Grindeanu. Social-democrații iau în calcul un Guvern minoritar

Biroul Permanent Național al PSD se reunește de la ora 12:00 pentru a stabili mandatul de negociere al lui Sorin Grindeanu în discuțiile privind...

Furtunile au provocat inundații în mai multe orașe din țară. Craiova, cea mai afectată de ploile torențiale

Ploile abundente au creat probleme majore în mai multe regiuni ale țării, iar cea mai gravă situație s-a înregistrat la Craiova.Cantitatea de precipitații a...

Evaluarea Națională 2026: Elevii susțin astăzi proba la Matematică

Absolvenții clasei a VIII-a susțin marți proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2026, a doua etapă a examenului care contează pentru admiterea...
Ultima oră
Pe aceeași temă